Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, are ca temă, în 2016, „Să-i prețuim pe profesori, să le îmbunătățim statutul”, potrivit site-ului unesco.org. În acest an, Ziua mondială a educației se serbează pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (adoptată de ONU în septembrie 2015), care garantează o educație de calitate, informează AGERPRES.
În același timp, în 2016, de Ziua educației, se marchează 50 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966). Astfel, tema din acest an reia principiile fundamentale ale Recomandării adoptate în urmă cu 50 de ani, punând totodată în evidență necesitatea de a acorda susținere profesorilor, în acord cu obiectivele dezvoltării durabile ale Agendei 2030 a ONU. Obiectivul numărul 4 dedicat educației vizează „asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, în mod egal, precum și promovarea posibilităților de învățare pe tot parcursul vieții”.
Cadrul de acțiune Educație 2030 subliniază faptul că profesorii sunt indispensabili unei educații echitabile și de calitate, astfel încât aceștia „trebuie să fie recrutați și remunerați în mod adecvat, să fie motivați, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susținuți și dotați cu resurse suficiente”.
Pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creșterea substanțială a numărului de cadre didactice calificate, dar mai ales de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul primar universal, și încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învățământului secundar general (gimnaziu).
Ziua mondială a educației adună anual sute de mii de elevi, părinți și activiști din întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice care au fost în mod direct sau indirect afectate de o criză majoră. Se pleacă tot timpul de la premisa că rolul profesorilor și al celorlalte categorii de personal din educație este vital pentru reconstrucția socială, economică și intelectuală a fiecărei țări.
Această zi a fost desemnată la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel internațional.
”Education International”, federație globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice, consideră că această zi trebuie să fie recunoscută și sărbătorită la nivel internațional, iar principiile celor două recomandări trebuie respectate de fiecare stat în parte. Începând cu 1994, la 5 octombrie, federația a lansat o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției aduse de acestea în procesul educațional, la nivel mondial.
Din doi în doi ani, cu ocazia Zilei educației, se oferă și Premiul Hamdan, care recompensează practicile și performanțele profesorilor. Premiul a fost creat în 2008, pentru a contribui la creșterea eficienței profesorilor și la ameliorarea procesului de învățare. Numele distincției vine de la S.A Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973), care susține proiectul. Suma acordată în cadrul premiului este de 300.000 de dolari americani, împărțiți între trei laureați ale căror proiecte își propun să îmbunătățească performanțele și eficiența profesorilor. Astfel, Premiul Hamdan 2015-2016 se decernează, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Paris, la 5 octombrie 2016.
Foto: newsbucovina.ro
VEZI ULTIMELE ȘTIRI
VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA
Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români
La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...
Madrid: Patrimoniul viu al Gorjului curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați, la 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului ...
Studii și calificări: România, mai aproape de tine – Ce finanțează Ministerul Educației și Cercetării pentru bursierii români de pretutindeni
În fiecare an, mii români de pretutindeni își încep parcursul academic în România, informează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conform ...
Madridul a găzduit cea de-a treia ediție internațională a Galei „Women in Economy”, ediția spaniolă
Cu ocazia celebrării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Regatul Spaniei, Madridul a găzduit, la 29 ...














































































