Echipele de intervenție au reușit luni să stabilizeze incendiul declarat miercurea trecută (3 august) în insula La Palma, catalogată drept Rezervație a Biosferei, au informat autoritățile locale citate de EFE, conform AGERPRES.
Citește Ultimele Știri
Echipa care luptă împotriva flăcărilor a reușit să controleze frontul care afecta municipiul Mazo, ai cărui locuitori fuseseră evacuați săptămâna trecută și care luni, 8 august, s-au putut întoarce la casele lor.
Stabilizarea perimetrului de incendiu este pasul prealabil stingerii flăcărilor. Incendiul rămâne totuși activ. Nivelul de alertă se menține în fața prognozei meteo, care indică o creștere a temperaturilor începând de marți și care ar putea ajunge la 36 de grade cu valori de umiditate foarte scăzute.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
De la primele ore ale zilei de luni, 8 august, mijloacele aeriene au intervenit asupra incendiului de pădure care a afectat 4.500 de hectare din această suprafață. Focul a fost declanșat miercurea trecută de un turist german de 27 de ani, care campase într-o zonă cu material inflamabil și care a dat foc hârtiei igienice folosite.
Incendiul a provocat evacuarea a peste 2.500 de locuitori din zonă și moartea unui paznic forestier în vârstă de 54 de ani care a ajutat la operațiunile de stingere a flăcărilor, conform sursei citate.

















































































