Principalele economii europene vor implementa un impozit minim pe companii, în absenţa unui acord la nivelul UE

Principalele economii europene vor implementa un impozit minim pe companii, în absenţa unui acord la nivelul UE

Guvernele primelor cinci economii din Uniunea Europeană au anunţat vineri că vor aplica de anul viitor un impozit minim pe companii convenit la nivel mondial „prin orice mijloace legale posibile”, dacă Ungaria nu renunţă la opoziţia sa privind introducerea unui astfel de impozit la nivelul UE, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
Pedro Sánchez a anunțat că Executivul a decretat trei zile de doliu oficial în întreaga țară, de la miezul nopții ...

Un acord cu privire la subiectul taxării companiilor era aşteptat la reuniunea Ecofin din luna iunie, însă, pe ultima sută de metri, a apărut opoziţia Ungariei care a împiedicat ajungerea la un acord cu privire la un impozit minim de 15% pentru multinaţionale, în condiţiile în care, pentru un acord, ar fi fost nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre.

„În situaţia în care nu se va ajunge la unanimitate în săptămânile următoare, guvernele noastre sunt hotărâte să continue cu propriile angajamente”, au anunţat miniştrii de Finanţe din Franţa, Germania, Italia, Spania şi Ţările de Jos, într-un comunicat comun. „Suntem pregătiţi să implementăm o taxare minimă eficientă la nivel global în 2023 prin orice mijloace legale posibile”, se mai arată în comunicatul publicat pe marginea reuniunii de la Praga a miniştrilor europeni ai Finanţelor.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

În comunicat nu se detaliază care ar putea fi varianta, aleasă însă oficialii francezi au evocat posibilitatea de a recurge la o procedură legală cunoscută sub denumirea de cooperare extinsă, care necesită cel puţin 10 state membre. În plus, statele membre pot adopta individual actul legislativ la nivel naţional.

„Taxarea just este o prioritate pentru Uniunea Europeană”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, adăugând că reforma va fi implementată anul viitor „fie la nivel european, fie la nivel naţional”.

Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



Ungaria susţine că introducerea unui impozit minim pe companii ar putea afecta economia europeană, însă unii oficiali europeni sugerează că Budapesta se foloseşte de dreptul său de veto ca instrument de negociere pentru a obţine deblocarea fondurilor în valoare de miliarde de euro din Mecanismul de Relansare şi Rezilienţă.

Impozitul minim pe companii valabil la nivel global este al doilea pilon al unui acord convenit anul trecut între aproape 140 de ţări pentru a rescrie regulile cu privire la impozitarea transfrontalieră şi a ţine cont mai bine de modul în care marile companii din sectorul internetului îţi înregistrează profiturile în ţările cu impozite reduse. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO