Daniel Buda: Cazul Bodnariu va fi discutat în Parlamentul European

Daniel-Buda-Cazul-Bodnariu-va-fi-discutat-în-Parlamentul-EuropeanCazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar și sistemul de protecție a copilului din acest stat vor fi discutate în Parlamentul European, a anunțat joi europarlamentarul (PNL – PPE) Daniel Buda, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
Pedro Sánchez a anunțat că Executivul a decretat trei zile de doliu oficial în întreaga țară, de la miezul nopții ...

Potrivit sursei citate, cetățenii români trebuie să fie protejați indiferent de țara în care se află și indiferent de religia pe care o au, orice discriminare fiind de altfel interzisă de normele de drept internațional, iar reprezentanții autorităților publice la nivel național și european trebuie să facă tot ceea ce este necesar în acest sens.

‘Niciun sistem juridic nu poate justifica luarea unui copil de numai trei luni de la sânul mamei fără să existe date sau indicii temeinice că dezvoltarea acestuia ar fi afectată în baza unei simple decizii administrative, sub pretexte ținute departe de ochii opiniei publice’, susține europarlamentarul român.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Acesta anunță că în cursul zilei de joi s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari, proveniți în principal din România, de la toate grupurile politice, dar și din țări precum Germania, Cipru, Polonia, Cehia, Slovenia, Bulgaria, Belgia, Malta și Spania au solicitat dezbaterea acestui caz în Parlamentul European.

‘Astfel, în baza Art. 128 din Regulamentul de Procedură, urmează să fie dezbătute și în același timp să fie identificate mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoționale minorilor sau părinților. Dezbaterea din plenul Parlamentului European va fi programată să aibă loc în aproximativ 3 săptămâni’, se mai arată în comunicatul eurodeputatului Daniel Buda, conform sursei citate.

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO