Bistrița-Năsăud: Primele medalii europene pentru România la atelaje trase de câini, aduse de un preot și un student

Primele medalii europene pentru România la un campionat de atelaje canine, după recunoașterea oficială a acestui sport de către Ministerul Tineretului și Sportului în primăvara acestui an, au fost aduse de către un preot romano-catolic și un student, membri ai singurului club sportiv de profil din România recunoscut oficial – ASC Sled Dog Bistrița, informează AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
Pedro Sánchez a anunțat că Executivul a decretat trei zile de doliu oficial în întreaga țară, de la miezul nopții ...

Potrivit datelor prezentate joi, într-o conferință de presă, de către președintele clubului, Damaschin Berende, cei doi medaliați, Bogdan Berende și Kiss Attila, au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Campionatul european de atelaje canine trase pe uscat, organizat în Italia, la Selvazzano Dentro, fiind susținuți financiar de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu suma de 20.000 lei.

Bogdan Berende (23 ani) a obținut titlul de campion european la categoria D1 — atelaje trase de doi câini, iar Kiss Attila (39 ani) a devenit vicecampion european la categoria B1 — atelaje trase de șase câini.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Bogdan Berende este student în București la două facultăți, de kinetoterapie și psihologie, și spune că a devenit pasionat de acest sport în urmă cu doi ani, când a văzut un antrenament cu câini din rase nordice al lui Kiss Attila, care, din anul 2011, slujește ca preot romano-catolic în comuna Rodna din județul Bistrița-Năsăud.

„Pasiunea am descoperit-o acum doi ani, când tatăl meu a intrat în contact cu domnul Attila. Am fost la un antrenament de-al dumnealui și am văzut ce se întâmplă efectiv. Pur și simplu, m-am îndrăgostit de sport, mi-a plăcut și am decis din acel moment să încep și eu să concurez și să creștem câini, în consecință”, a declarat Bogdan Berende în conferința de presă.

Bogdan afirmă că Husky este o rasă dificilă, cu instincte puternice, total diferită de cele cu care era obișnuit încă de mic.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



„În primul rând, sunt a doua generație după lupi. Au niște instincte foarte puternice, pe care nu le poți controla foarte bine dacă nu îi cunoști extrem de bine. Temperamentul lor se schimbă de la o zi la alta. Dacă nu știi cum să socializezi cu ei, te pot considera adversarul lor”, a explicat tânărul campion european.

Profesorul său, preotul Kiss Attila, l-a felicitat pentru medalia de aur și s-a arătat bucuros că acest sport este recunoscut în prezent și în România, după ce timp de mai mulți ani a participat la campionate mondiale și europene și a obținut performanțe sportive concurând pentru Ungaria (un titlu de vicecampion mondial și două de campion european).

Potrivit preotului, pasiunea sa pentru acest sport a început în urmă cu zece ani, când a intrat în legătură cu crescători de rase nordice din județul Harghita, după care a început să cumpere câini atât din țară, cât și din străinătate și să formeze atelae cu care să obțină medalii.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Kiss Attila susține că România deține, în prezent, o bază genetică extraordinară pentru rasele nordice, singura problemă fiind că sportul nu este foarte cunoscut în țară.

„Cu acești câini am adus în România baza de câine de lucru, care nu a existat niciodată. Domnul Damaschin, domnul Baroti de la Ciumani și eu avem o bază genetică pentru 10 ani, nu mai trebuie să mergem niciunde la montă. Și ați văzut ce știu câinii noștri, este extraordinar. Din acest motiv, noi avem toată strategia, însă singura problemă pe care o avem este că nu este cunoscut sportul acesta aici, încă”, a declarat preotul.

Președintele ASC Sled Dog Bistrița, Damaschin Berende, a adăugat că, deși certificatul de identitate sportivă a fost obținut în luna septembrie, clubul bistrițean a participat deja la două competiții internaționale în luna noiembrie, una în Austria și campionatul european din Italia, iar la sfârșitul acestei săptămâni se vor prezenta la o competiție din județul Cluj.

Clubul se va implica, în luna ianuarie, și în organizarea celei de-a doua ediții a concursului pentru atelaje canine „Drumul romanilor” din Pasul Tihuța, sperând să atragă un număr mai mare de participanți, după ce la prima ediție au participat 24 de atelaje din trei țări — România, Republica Moldova și Bulgaria.

Damaschin Berende a precizat că Sled Dog Bistrița este singurul club de profil din România recunoscut la nivel național și internațional.

„Indiferent cine din România dorește să participe la o competiție internațională nu o poate face altfel decât prin clubul nostru. Este singurul club din România și, chiar dacă pe viitor — avem informații că oamenii se mișcă în zonele Ciumani, Sfântu Gheorghe, Zlatna, sunt oameni interesați să se organizeze în cluburi sportive — până când vor putea fi afiliați federațiilor internaționale e un drum lung”, a explicat Berende.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO