AGEA a Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste pentru privatizarea DESFA din Grecia

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziţie a participaţiei de 66% în cadrul operatorului sistemului de conducte de gaze din Grecia, DESFA, se arată într-un anunţ al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), preluat de AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
Pedro Sánchez a anunțat că Executivul a decretat trei zile de doliu oficial în întreaga țară, de la miezul nopții ...

De asemenea, a fost mandatat directorul general al Transgaz să negocieze şi să semneze documentele aferente asocierii.

‘Întreaga responsabilitate privind încadrarea operaţiunii în normele legale aplicabile şi în prevederile bugetare aprobate, privind negocierea şi semnarea documentelor aferente asocierii, privind organizarea şi funcţionarea asocierii astfel încât să nu se producă prejudicii companiei şi statului român, aparţine conducerii executive şi administrative a Transgaz’, se arată în document.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

În data de 8 ianuarie, operatorul sistemului românesc de transport şi sistem al gazelor, Transgaz, a anunţat că vrea să se asocieze cu compania spaniolă Regasificadora del Noroeste (Reganosa) pentru a participa la procesul de privatizare a operatorului sistemului de conducte de gaze din Grecia, DESFA.

Reganosa va fi lider de consorţiu.

Iniţial, pe 26 iunie 2017, Transgaz a încheiat un acord de participare împreună cu francezii de la GRTgas SA, însă această asociere nu a fost calificată în etapa a doua a procesului de privatizare a DESFA, arată documentele publicate de Transgaz.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



„La data de 22.09.2017, Fondul (pentru Dezvoltarea Activelor Republicii Elene – n. r.) a anunţat calificarea în etapa a doua a procedurii de achiziţie, pe de o parte, a Regasificadora del Noroeste şi, pe de altă parte, a unui consorţiu format din Snam SpA/Enagas Internacional SLU/ Fluxys SA/ NV Nederlandse Gasunie”.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor angajante este 16 februarie 2018. Valoarea tranzacţiei este estimată la 400 de milioane de euro.

Aceasta este a doua încercare a statului elen de a privatiza DESFA, după ce un acord încheiat anterior cu compania SOCAR din Azerbaidjan a eşuat, pe fondul unor neînţelegeri legate de tariful la gazele naturale.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


DESFA a raportat vânzări de 170 de milioane de euro pentru 2016 şi un profit net de 34 de milioane de euro. Valoarea activelor sale fixe este de aproximativ 1,3 miliarde de euro.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO