România și-a stabilit lotul pentru calificările Cupei Mondiale de padel. 16 jucători merg la Madrid, cu gândul la turneul final din Qatar

România și-a stabilit lotul pentru calificările Cupei Mondiale de padel. 16 jucători merg la Madrid, cu gândul la turneul final din Qatar

Federația Română de Padel a anunțat componența finală a loturilor naționale care vor reprezenta România la FIP World Cup Qualifiers Europe, calificările europene pentru Cupa Mondială, programate la Madrid în perioada 22-26 septembrie 2026. Este primul pas către turneul final de la Doha, din 2-7 noiembrie. Delegația este formată din 16 jucători, 8 la masculin și 8 la feminin, alături de staff-ul tehnic și de conducerea federației. Lotul a fost stabilit în urma pregătirii centralizate desfășurate la Brașov, între 4 și 6 septembrie, la care au fost convocați 28 de sportivi din toată țara, conform unui comunicat de presă.


Citește Ultimele Știri

Pe Platforma electronică interactivă pentru cetățeni găsești informații despre beneficiile de asistență socială, cine le poate primi, condițiile de acordare ...
În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...

Selecția a redus la jumătate loturile preliminare: din cei 14 jucători convocați la masculin și cei 14 la feminin, câte 8 au primit convocarea pentru Madrid. Decizia a aparținut staff-ului tehnic, care a urmărit sportivii pe parcursul celor trei zile de pregătire de la Padel Palace Romania din Brașov, în antrenamente și în meciuri.

Madridul înseamnă a doua prezență internațională a României la nivel de echipe naționale. Anul trecut, la debutul de la FIP Euro Padel Cup, campionatul european găzduit tot de Madrid, ambele selecționate au fost aproape decalificarea în faza a doua: băieții au terminat grupa pe locul 2, la 5 puncte de Finlanda, iar fetele pe locul 3, în spatele Greciei și Irlandei.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

„Nu mergem la Madrid doar pentru a participa. Mergem să arătăm că România poate construi echipe naționale competitive, capabile să lupte de la egal la egal și să-și câștige locul în elita padelului internațional. Am făcut primul pas anul trecut. Acum avem un lot ales prin competiție, pregătit prin muncă și unit de aceeași ambiție. La Madrid, fiecare minge va conta, fiecare meci va conta, iar fiecare jucător va purta pe teren nu doar tricoul României, ci și munca unei întregi comunități de padel. Vrem mai mult, muncim mai mult și credem că România merită să fi e acolo unde se joacă pentru performanță. Și sperăm să inspirăm cât mai multă lume să facă sport”, a declarat Lucian Perescu, președintele Federației Române de Padel.

„Îmi asum această responsabilitate cu mult entuziasm, modestie și respect pentru toți jucătorii care fac parte din acest proces”, a menționat Rafael Moreno, antrenorul principal al echipelor naționale de padel ale României.

Lotul României pentru calificările Cupei Mondiale:
Masculin:
Armand Baboian, Robert Coman, Denis-Adrian Mocanu, Horia-Vladimir Nedelcu, Robert-Florin Popescu, Dinu Șerbănescu, Dan-Alexandru Tomescu, Mihnea-Petru Zaharia.
Feminin:
Oana-Cristina Aiello, Oana Ciotlăuși, Raluca-Elena Ciufrilă, Emilia Feodorovici, Andreea-Elena Iordachi, Roberta-Giulia Năicu, Alice-Andrada Radu, Elisa-Teodora Sărăru.
Delegația României:
Rafael Moreno, Antrenor principal
Bogdan Bristan, Antrenor secund
Cătălin Neamțu, Kinetoterapeut
Eduard Agapie, Team manager
Lucian Perescu, Președinte Federația Română de Padel
Ciprian Jurubescu, Vicepreședinte Federația Română de Padel.
FIP World Cup Qualifiers Europe este turneul de calificare continentală pentru Cupa Mondială pe echipe naționale, organizat sub egida Federației Internaționale de Padel. Turneul final are loc la Doha, între 2 și 7 noiembrie.
La Madrid, România este prezentă cu ambele reprezentative, masculin și feminin.

 

Foto: Federația de Padel din România / Facebook


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!



 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO