
Cooperare România–Spania. Consulatul General al României la Madrid a oferit asistență consulară pentru repatrierea cetățenilor români din Oman, informează Consulatul General al României la Madrid.
Citește Ultimele Știri
În baza cooperării proactive cu autoritățile spaniole, o echipă a Consulatului General al României la Madrid s-a deplasat în zorii zilei de 5 martie 2026 la baza aeriană militară din Torrejón de Ardoz (Spania) pentru a oferi asistență consulară cetățenilor români sosiți cu un zbor militar organizat de autoritățile spaniole pentru repatrierea propriilor cetățeni din Oman.
Aeronava Airbus A330, aparținând forțelor armate spaniole, a aterizat în jurul orelor 06:50 și a avut la bord cetățeni spanioli, precum și cetățeni ai altor state, inclusiv doi turiști români. Echipa consulară a acordat sprijin la efectuarea formalităților de frontieră organizate în baza militară și a asigurat transportul celor doi turiști la Aeroportul Internațional Adolfo Suárez Madrid-Barajas, de unde urmează să se îmbarce într-o cursă aeriană cu destinația România.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Cei doi cetățeni români se aflau în Oman în scop turistic, iar la aterizarea pe aeroportul militar din Torrejón de Ardoz se aflau într-o stare de sănătate foarte bună.
Consulatul General al României la Madrid își reafirmă disponibilitatea de a acorda sprijin cetățenilor români aflați în situații similare și apreciază cooperarea eficientă cu autoritățile spaniole în gestionarea acestei operațiuni de repatriere.
Foto: Consulatul General al României la Madrid / Facebook
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!

















































































