Un sirian cu cetățenie daneză, care ar fi luptat în rândurile grupării Stat Islamic, a fost arestat în sudul Spaniei

Spania a anunțat sâmbătă că în sudul țării a fost interpelat un bărbat de 29 de ani, sirian cu cetățenie daneză, suspectat să ar fi luptat în rândurile grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria, relatează AFP, preluat de AGERPRES.


Citește Ultimele Știri

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
Pedro Sánchez a anunțat că Executivul a decretat trei zile de doliu oficial în întreaga țară, de la miezul nopții ...

Arestarea a avut loc vineri în Malaga (Andaluzia, sud), în ajunul unei imense manifestații la Madrid, pentru care s-au luat măsuri stricte de securitate: marșul mondial pentru drepturile persoanelor LGBT, la care ar putea participa un milion de persoane, chiar două, sâmbătă după-amiază, potrivit organizatorilor și autorităților.

Bărbatul arestat de Garda Civilă, ”născut în Siria și cu cetățenie daneză, ar fi luptat cel puțin doi ani în rândul organizației teroriste” Stat Islamic în țara sa natală, a indicat Ministerul spaniol de Interne într-un comunicat.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Precizări MAE Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

Precizări MAE: Un pasager cetățean român a fost identificat în accidentul feroviar grav din provincia Toledo, Spania

În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/69152) cu privire la accidentul feroviar grav din provincia Toledo din Regatul Spaniei, Ministerul Afacerilor ...
PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

PROIECT PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA

Teiamedia SL a desfășurat proiectul PLATFORMĂ MEDIA PENTRU COMUNITATEA DE ROMÂNI DIN SPANIA, o platformă media integrată (radio, online, social ...
România, mai aproape de tine Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

România, mai aproape de tine: Informații despre pensie, stagii de cotizare sau pensii internaționale

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția cetățenilor portalul www.cnpp.ro, unde sunt reunite informații și servicii din domeniul ...
Ziua Spaniei, 12 Octombrie Între istorie, putere economică și a doua casă pentru peste un milion de români-1

Ziua Spaniei, 12 Octombrie: Între istorie, putere economică și a doua acasă pentru peste un milion de români

La fiecare 12 octombrie, Spania îmbracă haine de sărbătoare pentru a marca Fiesta Nacional de España, o zi cu o ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO