Participanții la conferința ministerială organizată marți la Geneva s-au angajat să aloce 1,1 miliarde de euro ca ajutor umanitar în 2017 pentru Yemen, țară afectată de război și de cea mai gravă criză alimentară din lume, și unde un copil sub 5 ani moare la fiecare 10 minute, relatează AFP și DPA, preluat de AGERPRES.
Prima conferință a donatorilor pentru Yemen, organizată la sediul ONU din Geneva cu sprijinul Elveției și Suediei, a fost ”un succes remarcabil”, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres.
Națiunile Unite și partenerii lor au lansat la începutul anului un apel pentru strângerea a 2,1 miliarde de dolari în sprijinul a 12 milioane de yemeniți. Înaintea reuniunii, angajamentele de finanțare acopereau numai 15% din această sumă.
”Foametea poate fi evitată dacă acționăm rapid”, a declarat Guterres, avertizând că cea mai mare criză alimentară actuală s-ar putea transforma într-o catastrofă umanitară și cerând părților beligerante să garanteze un acces neîngrădit pentru lucrătorii umanitari.
El a anunțat strângerea a 1,1 miliarde de dolari la finalul conferinței și s-a arătat optimist că restul sumei va fi completat până la sfârșitul anului.
SUA au oferit un supliment de 94 milioane de dolari, care ridică suma totală angajată de americani la 526 milioane de dolari, iar Uniunea Europeană a promis să pună la dispoziție încă 116 milioane de euro, pentru un total de 123 milioane.
Potrivit ONU, circa 19 milioane de locuitori, adică două treimi din populația Yemenului, au nevoie urgentă de ajutor umanitar. Aproximativ 17 milioane suferă de foame în Yemen, țară confruntată cu ”cea mai gravă criză alimentară din lume”, potrivit lui Guterres, și unde ”un copil sub 5 ani moare la fiecare 10 minute din cauze evitabile”.
Această țară este afectată de un război cu dimensiuni regionale și religioase, care opune forțele guvernamentale sprijinite de Arabia Saudită rebelilor houthi susținuți de Iran, care au cucerit capitala Sanaa și regiunile înconjurătoare la sfârșitul lui 2014.
Războiul s-a intensificat din martie 2015, când Arabia Saudită și țări aliate sunnite au declanșat o campanie de lovituri aeriene împotriva rebelilor șiiți. Începând de la intervenția coaliției arabe în martie 2015, în jur de 70.000 de persoane, în majoritate civili, au fost ucise și 42.500 rănite în conflict. Toate medierile ONU și cele șapte acorduri de încetare a focului au eșuat.
Yemen este aproape în totalitate dependent de importuri, dintre care o mare parte intră prin portul Hodeida. ONU a chemat coaliția militară arabă să nu bombardeze acest port strategic controlat de rebelii houthi. ”Dacă portul devine inaccesibil, chiar și pentru o perioadă limitată, situația umanitară va continua să se deterioreze, mai ales în nordul țării”, a subliniat ministrul elvețian de externe, Didier Burkhalter.
Foto: AGERPRES