Noul director general Matthias Mueller, a declarat că Volkswagen s-ar putea redresa în următorii 2-3 ani după scandalul emisiilor. Grupul german a anunțat că va rechema la service, în Uniunea Europeană, 8,5 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante, transmit Deutsche Welle și Reuters, preluat de AGERPRES.
Vehiculele se găsesc în toate cele 28 de state membre ale UE, iar reparațiile, care vor începe din ianuarie 2016, vor fi gratuite. VW va analiza ce tipuri de motoare EA 189 sunt afectate și a dat asigurări că ultima generație de motoare — EA 288 — nu este echipată cu acel soft.
Anunțul vine după ce Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Volkswagen să recheme obligatoriu la service 2,4 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu software-ul care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante. KBA susține că rechemarea ar trebui să demareze la începutul lui 2016.
Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a anunțat joi că KBA a cerut Volkswagen ca până la sfârșitul lunii să vină cu un plan pentru repararea vehiculelor cu motoare de doi litri. De asemenea, VW va trebui să prezinte până în ianuarie soluții pentru repararea vehiculelor cu motoare de 1,6 și 1,2 litri, a adăugat oficialul, conform sursei citate.
Obiectivul Volkswagen îl reprezintă finalizarea reparațiilor tuturor vehiculelor afectate până la sfârșitul lui 2016.