VIDEO: SUA – O mașină a intrat în pietoni în Times Square la New York; cel puțin 13 răniți

O mașină a intrat joi cu viteză în pietoni în Times Square la New York, unul dintre cele mai frecventate locuri din lume, relatează AFP, BBC News și Reuters. Nu există deocamdată dovezi că incidentul soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor cel puțin 12, ar avea legătură cu terorismul, a anunțat poliția din New York, citată de presa americană, conform AGERPRES.

UPDATE ORA 19.28 SUA: O mașină a intrat în pietoni în Times Square la New York; cel puțin 13 răniți

O mașină a intrat joi cu viteză în pietoni în Times Square la New York, unul dintre cele mai frecventate locuri din lume, rănind cel puțin 13 persoane, relatează AFP, BBC News și Reuters.

Potrivit postului CBS, vehiculul care a lovit pietonii era un Sedan roșu, iar șoferul ar fi fost imobilizat. Potrivit unor martori, șoferul mergea pe contrasens și apoi a intrat pe trotuar.

Mașina s-a izbit apoi într-un stâlp și a rămas blocată la intersecția între 45th Street și Broadway.

Departamentul de pompieri din New York a postat pe Twitter că 13 persoane ar fi fost rănite în Times Square.

Reprezentanți ai pompierilor au spus că au primit un apel cu puțin timp înainte de ora amiezii în legătură cu un incident pe 43rd Street și Seventh Avenue, transmite NBC New York.

Conform imaginilor surprinse cu camerele de monitorizare a traficului, mai multe echipaje pentru situații de urgență au intervenit în zonă.

UPDATE ORA 19.18 SUA: O mașină a intrat în pietoni în Times Square la New York; cel puțin zece răniți

O mașină a intrat joi în pietoni în Times Square la New York, unul din cele mai frecventate locuri din lume, rănind cel puțin zece persoane, relatează AFP și BBC News.

Potrivit postului CBS, citat de Reuters, vehiculul care a lovit pietonii era un Sedan roșu, iar șoferul ar fi fost imobilizat.

ORA 19.13 SUA: O mașină a intrat în pietoni în Times Square; mai mulți răniți

O mașină a intrat joi în pietoni în Times Square din New York, rănind mai multe persoane, transmite AFP, conform sursei citate.

Foto: AGERPRES