Uniunea Muncitorilor Români din Spania a adus România aproape de români printr-un concert de Mărțișor, în cadrul festivalului dedicat Zilei Femeii și Zilei Mamei de pe 5 martie din Torrejón de Ardoz, Madrid.
Uniunea Muncitorilor Români din Spania a desfășurat, pe data de 5 martie 2017, un festival dedicat Zilei Femeii și Zilei Mamei care a avut loc în Recinto Ferial din Torrejón de Ardoz (provincia Madrid), programat între orele 11:00 și 21:00.
Văru Săndel
Vremea frumoasă și atmosfera de joc și voie bună s-au completat perfect cu standurile pregătite cu bunătăți una și una în cadrul Târgului de produse tradiționale românești. Astfel, românii au putut consuma produse cu specific românesc, printre care preparate din carne rumenite la grătar, mititei și șorici prăjit, frigărui și legume la grătar, cartofi copți, preparate dulci, deserturi tradiționale românești și multe altele.
Foto: Facebook / Sînziana Ștefan
Muzica de petrecere a făcut cinste folclorului românesc cu artiști deosebiți ca și Angela Rusu, Văru Săndel, Alexandru Brădățan și Sînziana Ștefan.
Intrarea la acest eveniment a fost gratuită.
Foto: Facebook / Alexandru Brădățan
Românii au petrecut pe muzica folclorului românesc, întinzând prin mulțime mai multe hore însoțite de chiuituri și multă veselie.
Moment muzical Angela Rusu:
Românii din străinătate, în cazul acesta românii din Spania, așteaptă cu mult dor evenimente culturale românești. Muzica românească îi leagă sufletește de cei de acasă și le mai alină un pic din dorul depărtării de țară. Adevăratele petreceri ale românilor din străinătate nu pot fi decât pe muzica artiștilor români.
În cadrul festivalului, un moment deosebit de joc și voie bună a fost adus de „Ansamblul Mândrii Românași”, un grup de români din Spania care învață dansurile populare pentru a ajuta la păstrarea valorilor și tradițiilor culturale românești. Pentru cei care doresc să se alăture acestui proiect cultural românesc pot să se înscrie la adresa de e-mail: mandriiromanasi@gmail.com sau la telefon 633307958. De asemenea, pot fi găsiți pe pagina oficială de Facebook Mândrii Românași.
Uniunea Muncitorilor Români, ca și organizatoare a acestui festival dedicat Zilei Femeii și Zilei Mamei, dorește să mulțumească tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment.
Dorește să mulțumească colaboratorilor: Orange, Depósito de Materiales de Construcción Silviu, Bârsan Pan, Restaurantul Acasă, Autos Motoreta, Primăria din Torrejón de Ardoz.
Mulțumește, de asemenea, partenerilor media: Agenția Națională de Presă AGERPRES www.agerpres.ro, Radio Românul www.radioromanul.es (107,7 FM Spania) și Ziarul El Rumano en España www.periodicoelrumano.es.