Filmul românesc OCTAV, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, a adus în cinematografe, după primul weekend de la lansare, 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel singurul film românesc care a adunat atât de mulți spectatori în sălile de cinema, în 2017, doar după primul weekend, informează AGERPRES.
Filmul a intrat în cinematografele din toată țara vineri, 6 octombrie 2017.
Povestea lui Octav (interpretat magistral de Marcel Iureș), care își retrăiește momentele cheie din trecutul său (de la jocurile copilăriei sau prima dragoste, până la amintirile dureroase legate de familia sa), prin prisma conștiinței unui om în vârstă de 84 de ani odată cu reîntoarcerea la casa părintească, a declanșat o serie de emoții și nostalgii în sufletul spectatorilor:
‘Nu mai știu când m-a mai emoționat atât de tare un film! Am ieșit din sală mută, alături de alți spectatori muți de emoție, de bucurie, de frumusețe! Vă mulțumim!’ Alina Budica
‘Unul din cele mai frumoase filme văzute de noi, la cinema.’ Roxana Florea
‘Un film care își răscolește toate simțurile! Muzica un regal!’ Grosanu Sanda Elena Maria
‘Actori excepționali și cea mai bună imagine pe care am văzut-o vreodată la un film românesc! Plus o coloană sonoră de vis…’ Mădălin Guruianu
‘Un film care merită revăzut pentru imaginile și pentru muzica lui, pentru arta actorilor, dar, mai ales, pentru ecoul pe care îl creează în fiecare suflet. Cine n-a dat uitării copilul din sufletul său, va simți povestea ca pe una personală.’ Corina Diana
Pentru că așa cum spunea și Marcel Iureș: ‘Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești.’
Trailerul filmului OCTAV, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici:
Din distribuția filmului fac parte: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Vlad Rădescu, Maria Obretin, Ioan Andrei Ionescu, Alessia Tofan, Eric Aradits, Ștefan Velniciuc, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu și mulți alții.
Lung-metrajul, clasificat cu AG (Audiență Generală), este o coproducție România ? Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi. Scenariul este semnat de Serge Ioan Celebidachi și James Olivier, coloana sonoră este compusă de Vladimir Cosma, iar imaginea poartă semnătura renumitului Blasco Giurato.
Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: www.facebook.com/filmul.octav
Finanțatori: Cinema City, OMD Romania, Mediaedgecia, Mediacom, Mindshare, Nestle, Zambeste Romania — powered by GSK, Orange, Procter and Gamble International Operations SA, Catena, eMAG, Timisoreana, Hochland, Boiron, Mars Romania, Terapia, Chio, NutLine, Carrefour Romania, Persil, La Strada, Philadelphia, Edenia, Corso, Media Trade Services, Provident Financial, Silva, Tymbark Maspex, Hornbach, Caroli, Noriel, Brico Dépôt, Pepsi, Toortitzi, Hervis Sport&Fashion, Engie, Metro Cash&Carry, BRD—Groupe Société Générale, Scandia Sibiu, Borsec, Praktiker, Ferratum, MediaVoice MT, Univer, Spoon Media, Raiffeisen Bank, Sendo, Frosta, Croco, Media Tour MV, Coseli, Sanador.
Partener media principal: Pro Cinema
Parteneri: Humanitas, Regiotrans, Cărturești, Muzeul București, Diverta
Parteneri media: Europa FM, Evenimentul Zilei, AGERPRES, Burda Romania, Revista Cariere, Romania Liberă, Revista Tango, Revista Forbes, Blue Air Magazine, Revista Sinteza, Dilema Veche, Observator Cultural, Cotidianul, Suplimentul de Cultură, Historia, Q Magazine, Bucureștii Vechi și Noi, Literatura de azi, hotnews.ro, larevista.ro, cinema.ro, eva.ro, life.ro, blogatu.ro, ralucauluiteanu.eu, liternet.ro, romaniapozitiva.ro, sfatulparintilor.ro, roportal.ro, garbo.ro, catchy.ro, manager.ro, B-critic.ro, cinemarx.ro, movienews.ro, aarc.ro, cinefiluldeserviciu.ro, cinemator.ro, cinefan.ro, filme-carti.ro, a7arta.ro, pedagoteca.ro, lapunkt.ro, artout.ro, nighton.ro, raftulcuidei.ro, europunkt.ro, iqool.ro, playu.ro, autentici.ro, stirifeldefel.ro, calendareevenimente.ro, idealmariaj.ro
Foto: AGERPRES și OCTAV / Facebook
[the_ad id=”14304″]