Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că Guvernul are în vedere o intervenție „punctuală, chirurgicală, minimală” asupra Legii electorale, astfel încât să fie îndepărtate „obstacolele tehnice” care ar putea afecta dreptul de a alege al românilor din afara granițelor, informează AGERPRES.
Citește și:
„În baza unei evaluări pe care noi am făcut-o, evaluarea bizuindu-se pe experiența anterioară, nu doar din 2014, dar și de la alegerile parlamentare anterioare din 2012, 2008, am ajuns la concluzia că, așa cum este legea în momentul de față, sunt o serie de prevederi care sunt interpretabile și interpretările respective pot conduce chiar la situații în care să apară obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Prin urmare, ceea ce avem în vedere este modificarea acestor prevederi. Avem în vedere o intervenție punctuală, chirurgicală, minimală pentru a îndepărta aceste obstacole”, a explicat Ligor.
Ea a precizat că modificările vor fi supuse dezbaterii publice, fiind deja demarate consultări cu partidele politice pe această temă.
„Suntem în plin proces de consultare cu partidele (…) și avem un dialog foarte bun. Este vorba de o consultare informală”, a adăugat ministrul.
Guvernul Cioloș pregătește o serie de modificări legislative „punctuale”, care să înlesnească accesul la vot al românilor din afara granițelor și să îndepărteze „obstacolele tehnice” ce ar putea împiedica exercitarea acestui drept, a declarat ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, într-un interviu acordat AGERPRES.
În interviu, Ligor prezintă modificările legislative gândite de Executiv și anunță unde au fost întrunite condițiile pentru organizarea de noi secții de votare pe baza înscrierilor în Registrul Electoral. Totodată, spune ea, potrivit datelor de până acum, România are avea prima secție de votare la solicitarea alegătorilor în Republica Moldova.
Referitor la o zonă geografică, la o țară în care să se fi concentrat mai multe înscrieri în Registrul Electoral, Maria Ligor a declarat „Avem din Spania, de pildă, peste 2.000 de înscrieri în Registrul Electoral, fie că vorbim de vot prin corespondență — dominant. Undeva în jur de 400 din aceste peste 2.000 de înscrieri sunt solicitări de creare de secții de vot. Problema care apare este, însă, că aceste solicitări sunt răspândite în teritoriu. Avem vreo două-trei localități unde ne apropiem de 100. Vă dau un exemplu concret — Cuenca, în Spania este foarte aproape de cifra de 100, sunt la 92 azi (n.r. — luni, 1 august). Dacă se vor mai înscrie încă opt persoane, acolo se poate crea o secție de votare care să cuprindă și zona adiacentă”, aceasta completând că și în Italia se așteaptă să existe o mobilizare cel puțin similară cu cea din Spania, conform sursei citate.
Vezi interviul integral AICI.