VIDEO: Guvernul României – Noii miniştri au depus jurământul de învestitură în funcţii

Noii miniştri ai Educaţiei, Apărării, Muncii şi Justiţiei Sociale, Economiei, Culturii şi Identităţii Naţionale, Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Tineretului şi Sportului au depus, marţi, jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, informeazã AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

Este vorba despre Ecaterina Andronescu – ministru al Educaţiei; Gabriel Leş – ministru al Apărării Naţionale; Marius Budăi – ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale; Niculae Bădălău – ministru al Economiei; Daniel Breaz – ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale; Alexandru Petrescu – ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale; Constantin-Bogdan Matei – ministru al Tineretului şi Sportului.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Viorica Dăncilă, membri ai Cabinetului – Viorel Ştefan, Teodor Meleşcanu, Rovana Plumb, Natalia Intotero, Eugen Teodorovici, Ştefan Oprea -, precum şi consilierii prezidenţiali Ion Oprişor şi Cosmin Marinescu şi consilierul de stat Ligia Deca.

După ceremonie, preşedintele Klaus Iohannis le-a urat succes noilor miniştri.

Decretul de numire în funcţie a noilor miniştri a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.

Totodată, a fost publicată şi revocarea din funcţie a miniştrilor remaniaţi:

* Lia Olguţa Vasilescu – de la Ministerul Muncii

* Dănuţ Andruşcă – de la Ministerul Economiei

* George Ivaşcu – de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

* Petru Bogdan Cojocaru – de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

* Ioana Bran – de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Preşedintele Klaus Iohannis a luat act şi de demisia lui Mihai Fifor de la Ministerul Apărării.

Şeful statului nu a semnat însă numirea în funcţie pentru Ilan Laufer – la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi pentru Lia Olguţa Vasilescu – la Ministerul Transporturilor.

Pe de altă parte, Iohannis nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu – vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Lucian Şova – ministru al Transporturilor.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]