VIDEO BEC Rezultate finale/ Senat: PSD – 45,67%, PNL – 20,41%; Cameră: PSD – 45,47%, PNL – 20,04% (INFOGRAFIC)

video-bec-rezultate-finale-senat-psd-4567-pnl-2041-camera-psd-4547-pnl-2004-infografic

Partidul Social Democrat a obținut la Senat 45,67% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare, la nivel național, iar la Camera Deputaților – 45,47%, a anunțat joi reprezentantul Biroului Electoral Central Marian Muhuleț, preluat de AGERPRES.

PSD are 67 de mandate la Senat și 154 de mandate la Camera Deputaților.

Partidul Național Liberal a obținut 30 de mandate la Senat, cu 20,41%, iar la Camera Deputaților — 69 de mandate, cu un procentaj de 20,04%.

Uniunea Salvați România are 13 mandate la Senat (8,92%) și 30 de mandate la Camera Deputaților (8,87%).

Uniunea Democrată Maghiară din România are 9 mandate la Senat (6,24%) și 21 de mandate la Camera Deputaților (6,18%).

ALDE are 9 mandate la Senat, cu un procentaj de 6%, și 20 de mandate la Camera Deputaților, cu 5,62%.

Partidul Mișcarea Populară are 8 mandate la Senat (5,65%) și 18 mandate la Camera Deputaților (5,34%).

La Camera Deputaților sunt și 17 mandate ale organizațiilor minorităților naționale.

În total sunt 465 de mandate de parlamentari.

Ca număr de voturi valabil exprimate, la Senat PSD a obținut 3.221.786; PNL — 1.440.193; USR — 629.375; UDMR — 440.409; ALDE — 423.728; PMP — 398.791, iar la Camera Deputaților PSD a obținut 3.204.864; PNL — 1.412.377; USR — 625.154; UDMR — 435.969; ALDE — 396.386; PMP — 376.891.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie s-au prezentat la urne 7.323.368 alegători și au fost 7.047.384 voturi valabil exprimate pentru Camera Deputaților și 7.052.966 voturi valabil exprimate pentru Senat.

Foto: AGERPRES