Varianta de Ocolire a municipiului Bacău a fost dată în folosinţă în totalitate, miercuri

Varianta de Ocolire a municipiului Bacău a fost dată în folosinţă în totalitate, miercuri

Varianta de Ocolire a municipiului Bacău, în lungime de aproape 31 de kilometri, a fost dată în circulaţie în totalitate miercuri, informează Compania Naţională de Administrate a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Lucrărilor s-au ridicat la valoarea de 668,33 milioane de lei (fără TVA), iar antreprenorul care s-a ocupat de execuţia porţiunii de drum a fost Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Sursa de finanţare o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

Potrivit sursei citate, lungimea întregii lucrării este de 30,843 km şi a constat în construcţia a: şapte poduri, opt pasaje, un nod rutier, şapte intersecţii de tip giraţii şi o parcare de scurtă durată.

Realizarea Variantei de Ocolire a municipiului Bacău va avea efecte pozitive privind: reducerea emisiilor de poluanţi în aer în zona locuită a municipiului Bacău, fluidizarea traficului din zonă, reducerea timpului şi costurilor de transport şi creşterea siguranţei în trafic.

Obiectivul este amplasat pe Reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T), proiect al Uniunii Europene (UE), care prevede crearea unei reţele complete de transport auto, feroviar şi naval.

CNAIR precizează că, în data de 3 septembrie 2020, s-a deschis traficul pe 7,366 km, iar pe 2 decembrie 2020 pe restul de 20,299 km, din care 16,269 km sunt la profil autostradă.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES