Consiliul Uniunii Europene a adoptat pe 30 iunie 2020 o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor asupra călătoriilor non-esenţiale dinspre ţări terţe, fiind elaborată o listă de 14 state din care vor fi permise călătoriile către blocul comunitar începând de la 1 iulie, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
Ţările ‘sigure’ sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay, a anunţat Consiliul UE.
Potrivit site-ului consilium.europa.eu, restricţiile de călătoriile ar trebui să fie ridicate pentru aceste 14 ţări terţe, lista urmând să fie reanalizată şi, dacă va fi cazul, actualizată la fiecare 15 zile.
În plus, China va fi inclusă pe lista respectivă dacă Beijingul va aplica un regim de reciprocitate în cazul călătorilor dinspre Uniunea Europeană.
În spiritul acestei recomandări a Consiliului, rezidenţii din Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican ar trebui să fie trataţi ca rezidenţi ai UE.
Criteriile pentru determinarea ţărilor terţe pentru care actualele restricţii de călătorie trebuie să fie ridicate acoperă în particular situaţia epidemiologică şi măsurile de izolare, inclusiv distanţarea fizică, precum şi considerente de natură economică şi socială. Ele sunt aplicate în mod cumulativ.
Referitor la situaţia epidemiologică, ţările terţe listate trebuie să îndeplinească următoarele criterii, în special:
– numărul noilor cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile şi raportat la 100.000 locuitori să fie apropiat sau inferior mediei Uniunii Europene;
– tendinţă stabilă sau descendentă a noilor cazuri în această perioadă în comparaţie cu precedentele 14 zile;
– răspunsul general al COVID-19 luând în calcul informaţiile disponibile, printre care aspecte precum testarea, supravegherea, urmărirea contacţilor, izolarea, tratamentul şi raportarea, precum şi fiabilitatea informaţiilor şi, dacă este necesar, scorul mediu total pentru Reglementările de Sănătate Internaţionale (IHR) – trebuie să se ţină cont, de asemenea, de informaţiile furnizate de delegaţiile UE cu privire la aceste aspecte;
– reciprocitatea ar trebui să fie luată în calcul periodic şi de la caz la caz.
Pentru ţările unde continuă să se aplice restricţii de călătorie, ar trebui să fie exceptate următoarele categorii:
– cetăţenii UE şi membrii familiilor lor;
– rezidenţii în UE cu viză de lungă durată şi membrii familiilor lor;
– călătorii cu funcţii esenţiale, aşa cum au fost listaţi în recomandare.
Ţările asociate Schengen (Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia) fac, de asemenea, obiectul acestei recomandări a Consiliului UE.
Această recomandare a Consiliului UE nu este un instrument cu obligativitate juridică. Autorităţile statelor membre UE rămân responsabile pentru implementarea conţinutului recomandării. Ele pot, în deplină transparenţă, să ridice doar progresiv restricţiile de călătorie către ţările listate.
Un stat membru nu ar trebui să decidă ridicarea restricţiilor de călătorie pentru ţări terţe nelistate înainte ca acest lucru să fie decis într-o manieră coordonată.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com