Una din trei companii din România este zombi, adică are profitabilitate şi solvabilitate zero, iar într-o economie extrem de competitivă acestea nu şi-ar avea locul, a declarat, miercuri, Eugen Anicescu, country manager Coface România, informeazã AGERPRES.
„Plecând de la ce s-a întâmplat în Japonia în anii ’90, când economia a trecut printr-o perioadă foarte lungă de stagnare şi de la tipul de politici care s-au implementat la acel moment cu finanţări foarte ieftine care s-au aruncat în permanenţă în economie, Coface s-a uitat cum au arătat atunci companiile din Japonia şi cum arată în acest moment companiile din zona euro. Am definit aceste companii, le spunem zombi. Ce înseamnă? Sunt companii nelistate la bursă, companii care au o profitabilitate foarte mică, zero, şi, în acelaşi timp, au şi o solvabilitate zero. Înseamnă că acestea sunt companii care într-o economie extrem de competitivă, nu şi-ar avea locul. În Franţa, numărul companiilor zombi creşte, în Germania e stagnant, în Italia stabil, uşor în creştere, în Spania scade”, a spus Anicescu.
El a precizat că în Franţa a crescut numărul companiilor zombi pentru că acestea s-au putut îndatora foarte uşor.
„În Franţa numărul companiilor zombi creşte. De ce creşte? Pentru că în Franţa companiile s-au putut îndatora foarte uşor. Asta face ca o companie care nu are o situaţie financiară foarte bună să poată să rămână în piaţă, continuă să se îndatoreze şi rămâne în piaţă. În Spania, companiile se dezîndatorează şi asta duce şi la o diminuare a numărului de companii zombi. Dacă unei companii slăbite îi tot dai resurse, le va primi, va rămâne în piaţă şi ajungi la un sac fără fund la finanţările respective”, a precizat oficialul Coface.
Potrivit acestuia, cifrele sunt România ” mai triste” decât cele din Franţa, Italia, Spania şi Germania.
„În România cifrele sunt ceva mai triste. În România companiile care au aceste caracteristici de profitabilitate zero şi solvabilitate zero este undeva la 35%, deci una din trei companii din România are aceste caracteristici, dacă ne uităm la situaţiile financiare. În România sunt foarte multe companii care nu au un bilanţ întru totul alb”, a explicat Anicescu.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]