Una din două persoane a donat bani în timpul pandemiei pentru cauze caritabile (sondaj)

Una din două persoane a donat bani în timpul pandemiei, conform unui sondaj iniţiat de Banca Comercială Română, iar suma medie de bani donată de români a fost de 258 lei, potrivit unui comunicat de presă al băncii, preluat de AGERPRES.

Banca menţionează că, pentru a înţelege comportamentul românilor cu privire la donaţii, a iniţiat un sondaj pentru platforma de fundraising Bursa Binelui, creată în parteneriat cu Euplătesc.ro. Sondajul a fost făcut în colaborare cu One Poll şi arată modul în care respondenţii s-au raportat la cauzele sociale, în special în contextul crizei actuale.

Conform studiului, aproape jumătate dintre respondenţi (49%) au donat bani pentru cauze caritabile în timpul pandemiei de COVID-19. Numărul persoanelor care au donat este considerabil mai mare faţă de perioada anterioară, când doar 12% dintre respondenţi au spus că au donat des şi foarte des. În medie, un român participant la sondaj a donat de 3 ori în timpul pandemiei, comparativ cu perioada anterioară crizei, când 39% au spus că au donat rar sau chiar niciodată.

Suma mediei donată de respondenţi în timpul pandemiei a fost de 258 lei. Cei mai mulţi (48%) au donat sume mai mici de 100 lei, 18% au donat între 101 şi 200 lei, iar 20% au donat sume cuprinse între 201 şi 500 lei şi doar 10% dintre respondenţi au donat mai mult de 500 lei din bugetul lor. Cei mai mulţi (43%) au făcut donaţii prin SMS, 26% au apelat la internet şi la serviciile bancare prin mobil, iar 23% au donat online, direct pe site-ul organizaţiei.

Când vine vorba despre cauzele pentru care au donat bani, aproape jumătate (46%) dintre respondenţi au declarat că au ajutat spitalele şi centrele medicale, iar 36% au donat către cauzele care luptă împotriva coronavirus. Ajutorul românilor s-a îndreptat şi către copiii aflaţi în sărăcie, 33% donând pentru susţinerea acestora, urmaţi de persoanele fără adăpost, pentru care au donat 12% dintre respondenţi şi de educaţie (10%). Pe ultimele locuri se află arta şi cultura şi susţinerea companiilor locale, doar 2% dintre respondenţi donând pentru fiecare în parte. De asemenea, doar 5% au donat pentru susţinerea mediului şi 6% pentru cauze care luptă împotriva cancerului.

Deşi majoritatea românilor a donat pentru spitale şi lupta împotriva COVID-19, cei mai mulţi dintre participanţii la sondaj (63%) sunt de părere că cea mai mare nevoie de ajutor în aceste vremuri o au copiii şi ONG-urile care lupă împotriva sărăciei copiilor.

Motivul pentru care mai mult de jumătate (58%) dintre cei chestionaţi a donat este conştientizarea că şi o sumă mică de bani poate ajuta mult. Pe de altă parte, românii care nu au donat declară că dacă ar dispune de un venit mai mare, atunci ar fi mai predispuşi să ofere bani organizaţiilor. Acest lucru se observă şi din faptul că 8 din 10 respondenţi sunt de acord cu afirmaţia „Suntem toţi în această situaţie împreună. Cei care îşi pot permite ar trebui să îi ajute pe cei aflaţi la nevoie”.

„Ne-a interesat mereu atitudinea românilor cu privire la donaţii, mai ales că în ultimii 7 ani am crescut propria noastră platformă de fundraising, Bursa Binelui. Tocmai pentru că am trecut şi trecem printr-o perioadă atipică, am fost curioşi să aflăm mai multe despre acest subiect şi în special cum s-a schimbat comportamentul oamenilor în timpul pandemiei. Ne bucurăm să vedem rezultatele studiului, care ne confirmă ceea ce am observat şi noi prin intermediul platformei – că românii au fost mult mai responsabili în perioada asta şi au susţinut organizaţiile care au avut nevoie de ei. Le mulţumim pentru ajutor şi îi încurajăm să doneze în continuare şi să fie conştienţi că orice sumă, oricât de mică, poate schimba vieţi”, declară Nicoleta Deliu, Head of Communication & CSR BCR.

Studiul a fost realizat online, la finalul lunii mai, pe un eşantion de 1.000 de persoane. Eşantionul studiat reproduce, din punct de vedere al principalelor caracteristici, structura socio-demografică a populaţiei utilizatorilor de Internet din România cu vârsta de peste 18 ani.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 19 centre de afaceri şi 17 birouri mobile dedicate companiilor şi 430 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com