Un pictor român, Samuel Moise expune două tablouri la o expoziție din Esplugues de Llobregat. Acesta ne invită să vizităm expoziția de pictură care se desfășoară la Casa de Cultură Robert Brillas (Casal de Cultura Robert Brillas), cu posibilitatea vizitării până pe 15 iulie 2022, între orele 17-21, luni-duminică, intrare gratuită. Adresa este: Carrer d’Àngel Guimerà, 38, 08950 Esplugues de Llobregat, Barcelona.
Despre pictorul român, Samuel Moise:
Samuel Moise este un pictor român cu vârsta de 40 de ani, care s-a stabilit de 11 ani în orașul Cornellà de Llobregat, provincia Barcelona. Este originar „dintr-un sătuc din județul Neamț”, după cum ne-a declarat acesta.
„Sunt pasionat de pictură și desenez de când eram foarte mic, iar talentul l-am dezvoltat cu anii, pe baza experienței. Deși până la 25 de ani am desenat și pictat de o formă autodidacta, ulterior am descoperit un profesor minunat, pe nume Angel Montero, de la care am învățat foarte mult, fiind un pictor pe care eu îl îndrăgesc foarte mult. Îi sunt recunoscător și lui Fermín García Sevilla, un pictor alături de care am avut ocazia sa fac un masterclass de pictură. Am participat cu exponate la mai multe expoziții colective din Barcelona și fac parte dintr-un grup local de pictori.
Picturile mele sunt realiste, în care combin doua stiluri diferite: realismul și impresionismul. Operele mele sunt unice, imitând realitatea și îmbinând personajele cu frumusețea naturii. Încerc să scot în evidență frumusețea momentului, iar ceea ce îmi doresc cel mai mult prin picturile mele, este să transmit publicului un sentiment sau, mai bine zis, o emoție a clipei prezentului”, ne-a mai mărturisit Samuel Moise.
Invitație la expoziție:
„Expoziția de pictură se desfășoară în Casa de Cultură Robert Brillas din Esplugues de Llobregat (Barcelona). Am plăcerea să particip la o nouă expoziție de pictură alături de grupul de pictori din Cornellà de Llobregat și vreau pe această cale să mulțumesc organizatorilor și în special președintei grupului nostru, Pilar Ruiz.
Am plăcerea să vă invit la marea expoziţie colectivă, la care particip cu 2 dintre tablourile mele. Inaugurarea a avut loc pe 2 iulie 2022, iar expoziția va fi deschisă pentru public până pe 15 iulie 2022, unde se pot aprecia diferite opere de artă”, ne-a mai declarat pictorul român Samuel Moise.
Mai multe informații: Samuel Moise Galery / Facebook
Pagină eveniment pe Facebook: https://www.facebook.com/events/5206360606067599/
Foto: Arhivă personală – Samuel Moise Galery / Facebook