Un miliardar japonez caută opt persoane pentru a-l însoţi într-o călătorie în jurul Lunii

Un miliardar japonez caută opt persoane pentru a-l însoţi într-o călătorie în jurul Lunii

Un excentric miliardar japonez caută opt doritori din întreaga lume pentru a-l însoţi într-o călătorie spaţială în jurul Lunii, programată pentru 2023 cu SpaceX, informează AFP, preluat de AGERPRES.

Yusaku Maezawa, un magnat al modei, colecţionar de artă contemporană şi mecena (n.r. – sprijinitor al artei), a fost primul client privat care a rezervat un zbor la bordul Starship, o viitoare rachetă dezvoltată de firma aerospaţială americană a lui Elon Musk, pentru o sumă rămasă nedivulgată.

Foto: (c) Toru Hanai/REUTERS


Iniţial, miliardarul plănuia să găsească o iubită pentru zborul său în jurul Lunii, lansând un ciudat concurs în rândul „femeilor celibatare de peste 20 de ani”, însă ulterior şi-a schimbat planurile – nu înainte de a fi primit circa 30.000 de aplicaţii – declarând că vrea să invite la bord între şase şi opt artişti.

Într-un filmuleţ postat pe contul său de Twitter, miliardarul, în vârstă de 45 de ani, a optat în cele din urmă pentru o politică mai largă de recrutare a însoţitorilor, precizând că este convins acum că „orice persoană care face ceva creativ poate fi numită artist”.

„Vă invit să mă însoţiţi în această misiune. Opt dintre voi din toată lumea”, a precizat el. „Am cumpărat toate locurile, aşa că va fi o călătorie privată”, subliniază miliardarul.

Doritorii vor trebui să îndeplinească doar două criterii, a precizat Yusaku Maezawa: să fie dispuşi să „depăşească limitele” creativităţii şi să-i ajute pe ceilalţi membri ai echipajului să facă acelaşi lucru.

În total, între 10 şi 12 persoane sunt aşteptate să participe la expediţia care ar trebui să înconjoare Luna înainte de a se întoarce pe Pământ, a explicat Maezawa.

Potrivit programului stabilit, astronauţii aspiranţi urmează să se preînregistreze până pe 14 martie, o primă selecţie urmând să aibă loc o săptămână mai târziu.

Deşi nicio dată limită nu a fost oferită pentru etapele următoare, interviurile finale şi examenele medicale sunt programate pentru sfârşitul lunii mai a acestui an, potrivit site-ului miliardarului.

Maezawa şi însoţitorii săi vor deveni primii călători lunari de la ultima misiune americană Apollo din 1972, cel puţin dacă SpaceX este capabilă să finalizeze acest proiect la timp.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES