Un cetăţean român infectat cu noul coronavirus a murit în Germania, unde era lucrător sezonier

Un cetăţean român infectat cu noul coronavirus a murit în Germania, unde era lucrător sezonier, în regiunea Baden-Wurttemberg, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), preluat de AGERPRES.

Potrivit ministerului, această persoană a murit sâmbătă, iar miercuri autorităţile germane au confirmat faptul că era infectată cu noul coronavirus.

MAE menţionează că cetăţeanul român se afla în Republica Federală Germania din luna martie, activând ca lucrător sezonier.

„Reprezentanţii Consulatului General la Stuttgart sunt în legătură cu membrii familiei cetăţeanului român decedat şi acordă asistenţă, inclusiv pentru demersurile de repatriere a trupului neînsufleţit, în limita competenţelor legale şi cu respectarea legislaţiei statului de reşedinţă”, arată MAE.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 713 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 421 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franţa, 9 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 53 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franţa, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat, informează Grupul de Comunicare Strategică, de la nivelul MAI.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com