Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a declarat, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, că UE a cheltuit 35 miliarde de euro (38 miliarde de dolari) pe importurile de energie din Rusia, de la începutul războiului din Ucraina, transmite DPA, preluat de AGERPRES.
Cifra demonstrează importanţa reducerii dependenţei UE de importurile de energie din Rusia, a afirmat oficialul european.
El a cerut ca această reducere a dependenţei să fie realizată prin extinderea energiei regenerabile.
Lupta contra schimbărilor climatice merge acum mână în mână cu geopolitica, a adăugat Borrell.
Comisia Europeană (CE) a propus marţi noi sancţiuni contra Rusiei, în urma invadării Ucrainei, inclusiv interzicerea achiziţionării de cărbune din Rusia, şi a anunţat că lucrează la un embargo asupra importurilor de petrol. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com