Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, respingând obiecţiile grupului american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.
În timp ce telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C.
„Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitivele mobile în UE”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Până în 2024, grupul american Apple va trebui să schimbe conectorul telefoanelor iPhone vândute în Europa, în urma introducerii, în premieră mondială, a încărcătorului universal în UE.
Comisia Europeană consideră că folosirea încărcătorului universal în UE va uşura viaţa consumatorilor şi îi va ajuta să economisească bani.
Jumătate din încărcătoarele vândute cu telefoanele mobile în 2018 aveau conector USB micro-B, 29% conector USB-C şi 21% conector Lightning, conform unui studiu din 2019 al Executivului comunitar.
Thierry Breton, comisarul pentru Piaţa Internă, a apreciat că acordul va însemna pentru consumatori economii de aproximativ 250 milioane de euro.
„De asemenea va permite noilor tehnologii, cum ar fi încărcarea wireless, să apară şi să se dezvolte fără a lăsa ca inovarea să devină o sursă a fragmentării pieţei şi un inconvenient pentru consumatori”, a declarat Breton.
Apple nu a răspuns solicitărilor de a comenta acordul.
Şi laptopurile vor trebui să îndeplinească noile cerinţe în termen de 40 de luni de la intrarea în vigoare. Acordul vizează şi dispozitivele e-readers, căştile auriculare şi alte tehnologii, care vor afecta producătorii de dispozitive, cum ar fi Samsung şi Huawei.
Ideea care vizează armonizarea încărcătoarelor pentru telefoane, tablete şi alte dispozitive mobile, lansată în 2009 de Comisia Europeană, s-a lovit până acum de reticenţa industriei, chiar dacă varietatea de încărcătoare disponibile s-a redus considerabil în ultimii 10 ani. De la aproximativ 30 în 2009, în prezent au rămas doar trei: conectorul Micro USB, care de mult timp echipează majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning, utilizată de Apple.
Grupul american Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar „sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu”. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES
Foto: pixabay.com