Spania a devenit în 2017 a doua ţară cea mai vizitată din lume după Franţa şi depăşind Statele Unite – cu 82 de milioane de turişti străini, a declarat şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, citat de AFP, preluat de AGERPRES.
„82 milioane de cetăţeni străini au vizitat Spania anul trecut, cu 9% mai mult decât în 2016, generând venituri de 87 miliarde de euro, în creştere cu 12%” – a declarat miercuri Rajoy la un summit al ţărilor din sudul UE axat pe imigraţie.
„Am devenit a doua ţară din lume în ceea ce priveşte numărul de vizitatori şi venitul pe turist”, a completat el, lăudând eforturile depuse de industria turistică spaniolă pentru a fi mai competitivă.
Turismul spaniol şi-a a doborât de asemenea propriul record pentru al cincilea an consecutiv, în pofida unui 2017 marcat de atentatele teroriste din august din Catalonia (16 morţi) şi de grava criză politică care a zguduit în toamnă această regiune, cea mai vizitată a ţării.
În octombrie, numărul turiştilor a scăzut cu aproape 5% într-un an în Catalonia, pe fondul unor demonstraţii masive după ce referendumul pentru autodeterminare a fost interzis.
În 2016, Spania a primit 75,3 milioane de vizitatori, situându-se imediat în spatele Statelor Unite, cu 75,6 milioane de turişti, în timp ce Franţa a rămas clar în fruntea clasamentului, cu 82,6 milioane de vizitatori, potrivit cifrelor Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), care va publica luni noile sale statistici pentru 2017.
Numărul de turişti care au vizitat Franţa în 2017 ar putea ajunge la 88 – 89 de milioane de persoane, potrivit unei estimări prezentate în decembrie de către Ministerul Afacerilor Externe din această ţară.
Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]