Turcia a exportat anul trecut 277 milioane perechi de pantofi, în creştere cu 11,2% în ritm anual, suma rezultată de pe urma acestor exporturi atingând valoarea record de 932 milioane de dolari, în creştere cu 4,6% comparativ cu 2018, arată datele publicate luni de agenţia de presă Anatolia, preluat de AGERPRES.
Rusia a fost principala piaţă cu exporturi în valoare de 106 milioane de dolari, aproximativ 11,3% din totalul exporturilor, urmată de Irak (70 milioane de dolari), Germania (59 milioane de dolari), Arabia Saudită, Spania şi România (cu exporturi în valoare de 39,4 milioane dolari).
China este o altă ţară care a cumpărat mai mulţi pantofi din Turcia. Exporturile spre ţara asiatică au crescut cu 168%, însă volumul exporturilor (1,9 milioane dolari) a fost relativ scăzut comparativ cu ţările din top 10.
Preşedintele Asociaţiei producătorilor de încălţăminte din Turcia (TASD), Abdulsabur Endican, a declarat că, pe ansamblu, 2019 a fost un an bun pentru exporturile de încălţăminte în pofida faptului că au scăzut exporturile spre mai multe pieţe importante, precum Rusia, Irak şi Turcia. Evoluţiile pozitive de pe alte pieţe au contribuit la acoperirea spaţiilor lipsă, a spus Endican.
„Producătorii de încălţăminte din Turcia au încheiat anul 2019 cu un ritm de creştere a exporturilor dublu comparativ cu media naţională la nivelul exporturilor generale” a subliniat Abdulsabur Endican. Potrivit acestuia, în 2020 exporturile de încălţăminte ale Turciei ar urma să crească până la 1,1 miliarde dolari.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com