Tuberoza de Hoghilag va fi prima floare din România şi a treia din Europa protejată la nivel european, producătorii din acest areal al judeţului Sibiu urmând să depună la Ministerul Agriculturii, în data de 7 august, documentaţia pentru evaluare în vederea obţinerii ulterioare din partea Comisiei Europene (CE) a Indicaţiei Geografice Protejate (IGP), informeazã AGERPRES.
„În acest an, la Festivalul Tuberozelor, organizat în zilele de 7-8 august la Hoghilag, grupul aplicant – Asociaţia „Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag” va depune la Ministerul Agriculturii documentaţia pentru Tuberoza de Hoghilag – Indicaţie Geografică Protejată spre evaluare şi completare, dacă este cazul, pentru trimiterea dosarului la Comisia Europeană. Asociaţia şi-a propus să înregistreze produsul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să-i reprezinte pe toţi cultivatorii de tuberoze din Hoghilag. Arealul geografic stabilit este întreg teritoriul UAT – Comuna Hoghilag”, a declarat pentru AGERPRES consultantul agricol pe indicaţii geografice şi fonduri europene, Ionuţ Diaconeasa.
În prezent, la Comisia Europeană în registrul indicaţiilor geografice mai sunt doar două flori înregistrate: Azaleea de Gent din Belgia şi Trandafirul de Szoregy din Ungaria.
„Tuberoza de Hoghilag, aşadar, poate fi prima floare din România şi a treia din Europa certificată cu IGP. Proiectul Tuberoza de Hoghilag – IGP este un proiect matur, complex şi complet al unei frumoase comunităţi de pe colinele Transilvaniei care a ales să-şi valorifice la maxim pentru dezvoltare notorietatea florilor specifice zonei şi denumirea neoficială dar cunoscută de toată lumea ca şi Tărâmul Tuberozelor. Avantajele pentru producători în urma certificării calităţii unui produs cu IGP sunt multiple: notoritate la nivelul UE, măsuri de finanţare dedicate naţionale şi europene, plus valoare pentru comunitate, oferind totodată dezvoltare pe mai multe axe – economic, turistic şi cultural”, susţine Ionuţ Diaconeasa.
Sursa foto: Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazar/Arhiva personala
Potrivit sursei citate, după depunerea documentaţiei la MADR, urmează procedura de evaluare a conformităţii dosarului de înregistrare, o perioadă de opoziţie naţională de 60 de zile, iar ulterior după acest termen, produsul devine automat protejat pe teritoriul României până la înregistrarea acestuia la Comisia Europeană. Urmează o nouă evaluare la nivelul CE, apoi perioada de opoziţie europeană de 90 de zile, după care are loc înregistrarea şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
Tradiţia cultivării tuberozelor în acest areal are rădăcini încă din perioada interbelică, floarea fiind cultivată prima dată de către etnicii saşi. Primele dovezi sunt din anul 1963, când au început şi românii din Hoghilag să îşi procure bulbi şi să îşi înfiinţeze propriile plantaţii, după ce o lungă perioadă ei doar au întreţinut culturile saşilor. Această floare originară din Mexic se mai cultivă şi în judeţul Prahova, în zona Banatului, dar izolat şi, în general, de către florarii care au sere şi solarii proprii.
Sursa foto: Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazar/Arhiva personala
Primarul comunei, Nicu Lazăr, povesteşte cum a ajuns „vedetă” tuberoza de Hoghilag. „De foarte mult timp, din perioada interbelică, Hoghilagul a devenit un Tărâm al Tuberozelor, dar nu a fost promovat acest vector de notorietate extraordinar pentru comunitate. În urmă cu peste 30 de ani, doar saşii cultivau aceste flori speciale, în scop comercial, pentru a-şi completa veniturile. Erau foarte fermi în păstrarea materialului săditor, nu voiau să le dea românilor niciun singur bulb. Cei care munceau la câmp erau controlaţi în buzunare când plecau la sfârşitul zilei. După revoluţie, când a fost un exod masiv al saşilor în Germania, unul dintre ultimii saşi din localitate s-a dus la un român, i-a dat o punguţă cu bulbi şi i-a zis: „Poftim un pumn de pământ sau un bulgăre de aur! De tine depinde !” Se vede acum că românii au ştiut să îl transforme în aur”, a spus Nicu Lazăr.
La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, jumătate dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar cealaltă jumătate ca hobby şi în scop decorativ. Aproximativ 200.000 de tuberoze sunt cultivate pe o suprafaţă de patru hectare în acest areal, în grădini şi spaţii protejate. Producătorii îşi fac singuri materialul săditor din bulbi şi bulbili (bulbi mai mici formaţi pe lângă bulbul-mamă sau pe tulpina plantei n.r.).
Sursa foto: Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazar/Arhiva personala
Tuberozele înfloresc o dată la 3 ani, iar acest lucru i-a determinat pe cultivatori să înfiinţeze trei generaţii active de cultură pe fiecare plantaţie, pentru a avea flori în fiecare an. Planta nu rezistă la condiţiile de ger şi sol îngheţat astfel că bulbii se scot în fiecare toamnă, se păstrează în condiţii de temperatură şi atmosferă controlate, căldură şi umiditate în aer, şi se replantează primăvara. Perioada de înflorire este iulie-septembrie, chiar octombrie, la tuberozele cultivate în spaţii protejate.
Ce le face atât de speciale pe aceste flori în comparaţie cu tuberozele din Olanda? „În primul rând parfumul!”, spun producătorii, iar acest lucru a fost confirmat de poveştile saşilor care spuneau că mirosul tuberozelor din Hoghilag poate suci minţile fetelor tinere şi de aceea nu le lăsau pe copile să se plimbe seara printre ele. „Este un lucru uşor de sesizat prin comparaţie şi recunoscut de toţi consumatorii: parfumul inconfundabil, pătrunzător şi delicat al florilor. Acesta este rezultatul tehnologiei de cultivare proprii, transmise odată cu bulbii ca material săditor din generaţie în generaţie. De asemenea, distribuţia uniformă a florilor pe tijă, densitatea acestora, aspectul. Procentul de răsărire care în studiile de specialitate pentru cultura în România ne arată că este de aproximativ 50% datorită sensibilităţii extreme a plantei la condiţiile pedoclimatice. La Hoghilag acest procent este de peste 95%, ceea ce demonstrează că aici factorii de mediu şi climă sunt în echilibru perfect şi tuberozele au toate condiţiile dezvoltării în condiţii de creştere fără stres fiziologic. În concluzie, tuberoza noastră e mai frumoasă”, a explicat consultantul agricol.
Sursa foto: Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazar/Arhiva personala
Chiar dacă localnicii nu sunt organizaţi astfel încât să poată atrage un investitor capabil să aducă o tehnologie de extragere a preţiosului ulei de tuberoze, folosit de parfumieri celebri în parfumuri la fel de celebre, cultivatorii din Hoghilag sunt deschişi la orice este nou şi le poate aduce plus valoare.
„Nu există deocamdată interes din partea unor investitori, pentru că producătorii nu au fost organizaţi, au vândut doar la comercianţi pentru revânzare în pieţe şi la evenimente. În prezent, unul din cultivatori a început printr-o metodă proprie să fabrice săpunuri şi lumânări cu arome de tuberoze”, spune Diaconeasa. Potrivit studiilor de specialitate, pentru a obţine un kilogram de ulei de tuberoze este necesară aproximativ o tonă de flori.
Sursa foto: Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazar/Arhiva personala
În acest an, producătorii din Hoghilag spun că vor avea o producţie foarte bună de flori, chiar dacă ritmul de creştere şi înfloritul au fost puţin întârziate din cauza condiţiilor climatice neprielnice, mai ales că tuberoza este o plantă termofilă, iubitoare de căldură. Ei îşi vând florile în general tăiate şi legate în buchete de 25 de fire, pentru evenimente, pieţe şi florării, acestea fiind folosite cu succes în orice aranjament floral. Cel mai mult însă se vând la Sărbătoarea Tuberozelor, când turiştii se pot bucura de ele la un preţ de 1-2 lei pe fir, în funcţie de cantitatea cumpărată.
Primarul comunei spune că anul acesta turiştii sunt aşteptaţi la Hoghilag în zilele de 7 şi 8 august, la Sărbătoarea Tuberozelor, evenimentul debutând în jurul orei 12:00 la Biserica Evanghelică din localitate.
„Turiştii sunt aşteptaţi la Sărbătoarea Tuberozelor mai ales că de anul acesta se deschide şi Punctul Gastronomic Local Maria Duda, unde turiştii pot servi masa cu produse tradiţionale specifice. Comuna are aproximativ 100 de locuri de cazare în pensiuni şi campinguri şi este la numai 20 de kilometri de Sighişoara. Pe timpul verii ei pot face tururi ghidate în grădinile cu tuberoze, în aceste grădini fiind organizate brunch-uri, serate culturale, lansări de carte şi multe alte evenimente culturale”, a transmis Nicu Lazăr.
În 2019, în numai două zile, la Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag au fost aproximativ 8.000 de turişti.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES