TM2023: Aproape 100.000 de vizitatori în spaţiile expoziţionale şi la alte evenimente culturale, de la deschiderea CCE

TM2023: Aproape 100.000 de vizitatori în spaţiile expoziţionale şi la alte evenimente culturale, de la deschiderea CCE

Aproape 100 de mii de oameni au trecut pragul spaţiilor expoziţionale din Timişoara Capitală Europeană a Culturii (CEC) sau au participat la evenimente conexe organizate în oraş, de la deschiderea oficială a exercitării acestui titlu, în luna februarie, a anunţat, marţi, coordonatorul proiectului TM 2023, Ramona Laczko, conform AGERPRES.

Dintre aceştia, peste 60 de mii au fost prezenţi la manifestările din primul weekend TM2023, iar expoziţiile de pe simezele Muzeului Naţional de Artă Timişoara, „Paul Neagu. O retrospectivă” şi „Victor Brauner: Invenţii şi magie”, care rămân deschise până în 23 aprilie, atrag în continuare un public numeros.

„Evenimentul de deschidere a evenimentului CEC înseamnă un start al anului şi o ridicare a ştachetei din punct de vedere artistic, pe care o impune programul, al dimensiunii europene şi al participării publicului. Acestea au fost mizele de la început şi asupra programului şi ce înseamnă el pentru tot anul cultural cât şi pentru deschidere. În weekendul deschiderii am avut o cifră de 17 mii de oameni în Piaţa Unirii, iar expoziţiile care rămân deschise până în 23 aprilie atrag în continuare un public numeros. Au fost peste 60 de mii de persoane atunci, iar de atunci, în total, 100 de mii de persoane, inclusiv în activările din cartiere”, a detaliat Ramona Laczko, într-o conferinţă de presă.

În continuare, coordonatorii proiectului cultural TM2023 au pregătit evenimente atractive pentru un public divers, cu vârfuri de prezenţă în lunile iunie – iulie şi septembrie – noiembrie.

Cosmina Goagea, curator pentru teritoriul „Locuri” din cadrul programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023 a precizat că în următoarele luni urmează o serie de evenimente care activează tot oraşul cartierele istorice dar şi localităţi din apropierea Timişoarei.

„Este un program foarte efervescent, cu activităţi pentru diverse publicuri şi ne aşteptăm la o participare foarte intensă de public. În cadrul teritoriului ‘Locuri’, un proiect foarte interesant este ‘Oraşul paralel’ organizat de Asociaţia Diogene în parteneriat cu Teatrul de Stat Maghiar, spectacol semnat de Ana Mărgineanu şi Ştefan Peca, un teatru itinerant în cartierele istorice din Timişoara, Fabric şi Iosefin, care urmăreşte rute dezvoltate pe baza unui studiu antropologic şi a unei documentări în comunităţile respective, a ascultării active. Spectacolul este o plimbare prin oraş cu un public care alege rutele. Primul spectacol are loc marţi, următoarele fiind programate în pe 24-25 aprilie, 8-9 mai, 14 şi 15 iunie”, a punctat Cosmina Goagea.

La Cinema Victoria au loc lansări de filme documentare coordonate de scriitoarea Adriana Babeţi, din seria „Harta secretă”, o coproducţie a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara şi Universitatea de Vest Timişoara. Pe 28 iunie va fi prezentat un episod atractiv despre tradiţiile asociaţiilor muzicale din Banat şi a atelierelor de fabricat instrumente muzicale, multe dintre ele, premiere pe teritoriul României. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: Timișoara 2023 / Facebook