Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului OncoGen din Timişoara au anunţat că au realizat o strategie de vaccinomică personalizată pentru noul coronavirus din China, rezultatele acestor cercetări fiind puse gratis la dispoziţia producătorilor de vaccinuri interesaţi, informeazã AGERPRES.
Directorul OncoGen, prof. Virgil Păunescu, a explicat, pentru AGERPRES, că întrucât centrul OncoGen nu are linie de producţie de vaccinuri, iar Institutul Cantacuzino din Bucureşti nu este funcţional în acest sens, cercetătorii timişoreni au postat public rezultatele cercetării, pentru producătorii de vaccinuri care sunt interesaţi să elaboreze un vaccin anti-coronavirus.
Virgil Păunescu susţine că sunt foarte multe metode şi tehnologii pentru a ajunge la un vaccin sau la o soluţie, iar OncoGen a pus public la dispoziţie oferta sa, care este mai puţin obişnuită, pentru că nu provine din vaccinarea împotriva virusurilor, ci din vaccinurile antitumorale, care sunt mai dificil de obţinut decât vaccinurile antivirale.
„Am văzut şi noi ceea ce a văzut toată lumea. Văd că nu a apărut nimeni care să spună că a creat un vaccin (împotriva coronavirus, n.r.), pentru că aici sunt două lucruri care pot pune capăt acestei epidemii. Fie un vaccin şi vaccinarea rapidă a cât mai multor oameni sau chiar a întregii populaţii, pentru a opri transmiterea virusului, fie un medicament care să-i trateze şi să scadă mortalitatea la cei care se infectează, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în hepatita C sau în HIV. Noi, fiind un centru de cercetări cu specific de imunoterapii în cancer, am sesizat că o anumită tehnologie de vaccinare în cancer (vaccin personalizat în cancer, n.r.) s-ar putea aplica şi în bolile virale. În cancer, poate funcţiona, dar în epidemii din acestea nu, pentru că sunt milioane de oameni care ajung să fie infectaţi şi nu ai timp să îi faci analiza sistemului imun şi a răspunsului imun fiecărui individ şi să-i faci ceva individualizat. Dar s-a putut să găsim o cale de mijloc, în sensul că noi am luat statistica cu profilul genetic al populaţiei României, care corespunde în mare parte cu populaţia din Europa”, a explicat Virgil Păunescu.
Potrivit cercetătorului în imunologie, pornind de la profilul genetic al populaţiei din România şi având datele despre structura virusului publicate de chinezi, în baza structurii genetice, se poate determina structura proteică, aceea care poate fi folosită la vaccinare.
Astfel, cercetătorii de la OncoGen au identificat mai multe peptide, dar au expus doar cinci, iar cu un număr de 10 peptide, pe care ei le pot identifica, s-ar putea produce vaccinuri care să acopere toată paleta din România.
„Noi nu suntem un centru de producţie. Rezultatul studiilor noastre, care la sfârşit indică cum ar trebui să arate şi cum ar trebui sintetizate respectivele proteine, respectivele antigene folosite pentru un eventual vaccin, ar trebui preluate de o fabrică de tip industrial care să le producă, să le ambaleze, să le testeze, să le vaccineze. Dacă Institutul Cantacuzino ar fi fost funcţional, probabil că le-am fi predat celor de la Cantacuzino, în primul rând, să le testeze ei şi să încerce să facă un vaccin. Dar pentru că nu avem cui să le predăm, le-am pus în domeniul public, pentru producătorii de vaccinuri care, sunt convins, că toţi lucrează la ora aceasta la elaborarea unui vaccin”, a explicat directorul OncoGen.
Virgil Păunescu a remarcat faptul că nimeni nu spune nimic referitor la cercetările efectuate, la eventuale rezultate, fiecare companie farmaceutică încercând să obţină un vaccin pe care să-l patenteze şi să câştige de pe urma vaccinării, iar aceasta ia timp.
„Noi nu am dorit să pierdem timpul. Puteam şi noi să mergem la Agenţia de patentă, să patentăm secvenţele acestea (peptidele, n.r.), dar durează un an de zile patentatul. Văzând modul în care se mişcă virusul şi gravitatea bolii, ne-am zis să ieşim primii cu o soluţie şi să nu mergem pe linia protecţiei intelectuale, a făcutului de bani, ci să punem la dispoziţia celor care pot duce mai departe lucrul acesta, în producţie, cercetările noastre, mai ales că suntem un institut de cercetări bine dotat, pentru că vrem să fim în prima linie a cercetării”, a afirmat cercetătorul timişorean.
Potrivit acestuia, în zilele următoare OncoGen va face comanda pentru aceste peptide în Germania, pentru că centrul din Timişoara nu le poate sintetiza, dar sunt laboratoare care le sintetizează uşor, într-o cantitate rezonabilă, urmând ca în OncoGen să fie testate, ca orice vaccin, mai întâi pe animale.
„Rezultatele noastre le-am făcut publice pe site-ul nostru, al OncoGen, iar joi le-am trimis şi colegilor din Germania deocamdată, apoi şi celor din SUA. (…). Noi, dacă facem rost de aceste peptide, în circa o lună, le vom trimite pentru a se vedea dacă pacienţii care supravieţuiesc (pentru că mortalitatea este de circa 10%) ar trebui să facă anticorp care să reacţioneze cu peptidele noastre”, a conchis Virgil Păunescu.
Peptidele imunogenice au fost dezvoltate de cercetătorii OncoGen Timişoara prin aplicarea unei tehnologii utilizate în vaccinarea personalizată în cancer, bazată pe „long neoantigen peptides”, o tehnologie care este în prezent în studii clinice pentru tratarea cancerului. Folosind acest exemplu, alte peptide pot fi identificate pentru populaţia din aproape toate regiunile geografice.
Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: AGERPRES