Echipa de tenis a României a învins formaţia Luxemburgului cu scorul de 3-1, duminică, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, în primul tur din Grupa a II-a, Zona Europa/Africa a Cupei Davis, prin punctul reuşit de Marius Copil, care a dispus de Ugo Nastasi cu 6-1, 6-1, informeazã AGERPRES.
Copil (27 ani, 94 ATP) s-a impus în doar 51 de minute în faţa unui adversar de 24 ani, fără clasament, reuşind 8 aşi, fără a-i oferi lui Nastasi şansa unui break.
Sâmbătă, în prima zi, Ugo Nastasi l-a învins pe Nicolae Frunză(20 ani, 596 ATP) cu 7-6 (5), 1-6, 6-3, după care Marius Copil s-a impus clar în faţa lui Christophe Tholl (23 ani, fără clasament) cu 6-3, 6-2.
Duminică, în meciul de dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea au câştigat cu 6-0, 6-1 în faţa cuplului Raphael Calzi/Robi Tholl.
Întâlnirea de Cupa Davis de la Piatra Neamţ s-a disputat după noul format anunţat de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), cu meciuri de maximum trei seturi, desfăşurate pe parcursul a două zile (şi nu trei ca până acum).
Conform noului regulament, în cazul în care una dintre echipe conduce cu 3-0 şi are deja asigurată victoria finală se va disputa doar al patru meci de simplu, nu şi al cincilea (care conform regulamentului de până acum ar fi trebuit să se joace). Meciul al cincilea nu se va mai disputa dacă partida a patra este decisivă, la fel cum este acum regulamentul pentru finala Cupei Davis.
În turul al doilea al Grupei II valorice (7-8 aprilie), România va înfrunta învingătoarea dintre Georgia şi Maroc. Marocul conduce cu 2-0 după prima zi la Marrakech.
Foto: Foto: Romania Davis Cup Team / Facebook
[the_ad id=”14304″]