Tenis: Meciul România – Marea Britanie, din Fed Cup, va avea loc la Mamaia

Întâlnirea dintre echipele naționale ale României și Marii Britanii, din play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, va fi găzduită de „Tenis Club IDU” din Mamaia (Constanța), în zilele de 22 și 23 aprilie, a anunțat Federația Română de Tenis, într-un comunicat remis AGERPRES.

Meciurile se vor disputa pe zgură, așa cum au dorit fetele din echipa României și căpitanul-nejucător Ilie Năstase, precizează sursa menționată.

„Este important pentru noi că jucăm acasă și că jucăm pe zgură. Am vorbit cu fetele și am decis împreună că așa este cel mai bine. Sunt convins că o să avem tribunele pline, mai ales că meciul are loc în orașul Simonei Halep”, a declarat Ilie Năstase.

Cea mai recentă partidă a unei echipe naționale a României la „Tenis Club IDU” a avut loc în luna iulie 2015, atunci când România a întâlnit Slovacia, în turul al doilea din Grupa valorică I, Zona Europa/Africa, a Cupei Davis, meci câștigat de oaspeți cu 3-2.

România țintește menținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câștigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câștigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în fața Letoniei, Turciei și Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în fața Croației (Konta, învinsă de Ana Konjuh).

România și Marea Britanie au jucat de cinci ori în Cupa Federației, tricolorele câștigând de patru ori. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale. În 1999, România câștiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale. În 2004, Marea Britanie câștiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa. Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu și Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în fața perechii Jocelyn Rae/Heather Watson.

Foto: AGERPRES