Tenis: Fotbalistul Gerard Pique îşi apără controversatul proiect al noii Cupe Davis

Fotbalistul spaniol Gerard Pique, promotorul noii formule a competiţiei masculine de tenis pe echipe Cupa Davis, şi-a susţinut miercuri proiectul, declarându-se încrezător în prezenţa starurilor acestui sport odată cu prima ediţie din 2019, al cărei succes este ipotetic ţinând cont de reticenţele mai multor nume de rezonanţă, informează AFP, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Anul Nou era sărbătorit de babilonieni încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstițiu. Festivalul ...
Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit îngropatul Anului sau, ...
Sărbătoarea Nașterii Domnului și Moș Crăciun au adunat, pe meridianele planetei, diverse obiceiuri și tradiții, dar și denumiri diferite: spre ...

Rafael Nadal, Novak Djokovic, Roger Federer, Alexander Zverev, Juan Martin Del Potro sunt totuşi sceptici în privinţa noului format al competiţiei, ce va fi condensat într-o săptămână în noiembrie 2019 şi cu un format mai redus de meciuri, în loc de partide repartizate pe mai multe weekend-uri şi disputate după sistemul cel mai bun din cinci seturi, potrivit modelului istoric al acestei competiţii vechi de 118 ani.

„Am vorbit cu toţi aceşti jucători”, a asigurat Pique, patronul fondului de investiţii Kosmos aflat la originea reformei. Fundaşul Barcelonei şi-a apărat proiectul la Madrid, locul ales pentru găzduirea fazei finale a primei ediţii.

Aceasta va reuni 18 naţiuni în perioada 18-24 noiembrie 2019. Cele patru semifinaliste ale anului 2018 (Franţa, Croaţia, SUA şi Spania), precum şi Marea Britanie şi Argentina, invitate, în timp ce ultimele 12 bilete vor fi atribuite învingătoarelor din calificări, ce se vor disputa pe 1 şi 2 februarie în fostul format, dar în două zile şi în două seturi câştigătoare.

Pique a trebuit să răspundă criticilor, numeroase, întrucât organizarea acestui turneu la final de sezon a determinat anumiţi jucători să reacţioneze, confruntaţi deja cu un calendar infernal.

Criticile sunt cu atât mai mari cu cât ATP, organizatorul circuitului principal, prevede să organizeze o nouă competiţie „World Team Cup”, un turneu similar, la doar două luni după Cupa Davis.

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), organizatoarea Cupei Davis, este „în continuare în negocieri cu ATP. Nimeni nu ştie dacă cele două competiţii pot coexista”, a spus Pique.

„Competiţia pe care ei intenţionează să o creeze este un nou proiect. Cupa Davis are însă o istorie mai lungă şi mult mai multă credibilitate”, a adăugat fundaşul Barcelonei.

Foto: Gerard Piqué / Facebook
[the_ad id=”14304″]