Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, solicită din nou premierului Ludovic Orban amânarea începerii şcolii până după alegerile locale şi elaborarea de protocoale pentru situaţiile când clase sau şcoli vor deveni focare de infecţie cu noul coronavirus, informeazã AGERPRES.
„Ludovic, te joci cu focul! Toţi (părinţi, elevi şi dascăli) vedem haosul în care vrei să înceapă şcoala! În loc să vezi şi să recunoşti acest lucru, insişti să ne trimiţi copiii la cursuri în condiţii de insecuritate. Petreci mai mult timp în campanie electorală decât să te gândeşti la soluţii pentru şcoală şi ne spui să ne trimitem copiii la şcoală pe riscul nostru. Păi, dacă îi trimitem pe riscul nostru şi voi nu faceţi nimic, la ce naiba mai avem nevoie de guvernul vostru? Te simţi pe cai mari pentru că ai reuşit să cumperi câţiva parlamentari ca să scapi de moţiune? Nu te simţi, pentru că nu vei putea să cumperi 10 milioane de părinţi, elevi şi dascăli şi nu vei scăpa de furia lor dacă vei continua să-ţi baţi joc de felul în care începe şcoala”, a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.
Liderul ALDE propune chiar suspendarea campaniei electorale până când guvernanţii organizează începerea şcolilor în siguranţă.
„Îţi mai spun încă o dată: amână începerea şcolilor până după alegerile locale. Luaţi-vă nişte timp ca să vă organizaţi mai bine. Aduceţi măştile pentru cei care au nevoie. Asiguraţi-vă că în toate şcolile există apă şi săpun, ca să nu zic de dezinfectant. Faceţi protocoale clare pentru situaţiile când clase sau şcoli vor deveni focare. Spuneţi-le părinţilor ce au de făcut dacă li se va infecta copilul. Şi dacă ţi-e frică de faptul că ceilalţi vor lua un avans în alegeri, putem merge până la a suspenda campania electorală ca să vă dăm şansa de a organiza cum trebuie ziua de 14 septembrie. Este un sacrificiu perfect acceptabil pentru noi dacă voi vă apucaţi, în sfârşit, de treabă”, a adăugat Tăriceanu.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com