Câteva sute de persoane s-au adunat în Piaţa Bucur pentru a comemora victimele incendiului din clubul Colectiv, după un marş început în Parcul Unirii, informeazã AGERPRES.
Oamenii au păstrat un moment de reculegere şi au aprins lumânări la monumentul ridicat în memoria victimelor.
Adrian Albu, supravieţuitor al tragediei de la Colectiv, subliniază că un mesaj al acestui marş pe care l-ar adresa autorităţilor s-ar referi la „responsabilitate personală”.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
„Fiecare om, dacă este responsabil de ceea ce face, ar fi un mare pas înainte pentru toată ţara. Toată lumea şi-ar face treaba şi nu am mai avea problemele pe care le avem. În loc să stăm să facem poze şi să vorbim la telefon, ar trebui să coordonăm o intervenţie, de exemplu”, a afirmat el.
Adrian Albu a adăugat că Jean Chelba, tatăl fotografului Alex Chelba (33 de ani), decedat în urma incendiului din Colectiv, nu a mai apucat „să vadă dreptatea făcută”. Jean Chelba a murit în ianuarie, la vârsta de 68 de ani.
„Sper să nu se întâmple ca la alte dosare, cum ar fi ‘Revoluţia’ sau ‘Mineriada'”, mai spune Adrian Albu.
Participanţii au pornit pe traseul: Piaţa Unirii – Splaiul Unirii – Strada Bucur – Parcul Bucur.
Pe o pancartă de mari dimensiuni purtată de oameni se putea citi: „#COLECTIV”, „Capul lui Arafat vrem!” şi „Arafat – demisia”.
Un alt text de pe aceeaşi pancartă este o declaraţie a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, din 2018: „Putem demonstra orice secundă că intervenţia de la Colectiv era în parametri. Chiar peste parametrii care ar fi putut să facă alte ţări din jurul nostru”.
CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Numele victimelor au fost scrise pe o pânză albă.
Două slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri morţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv au fost săvârşite, miercuri, la patru ani de la tragedie, de Arhiepiscopia Bucureştilor.
Prima a fost oficiată în curtea Bisericii Sfântul Nicolae – Broşteni, la monumentul ridicat în anul 2017 în memoria tinerilor de Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa patriarhului Daniel. Slujba a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită în lăcaşul de cult.
CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
A doua a fost în Piaţa Bucur, la crucea din faţa clubului, în imediata apropiere a locului tragediei, unde au fost depuse flori şi aprinse lumânări.
Foto: presidency.ro