Summitul NATO din 29-30 iunie 2022 de la Madrid

Summitul NATO din 29-30 iunie 2022 de la Madrid

Liderii statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) se reunesc la 29-30 iunie 2022, la Madrid, într-o întâlnire importantă la nivel înalt pentru viitorul organizaţiei precum şi în contextul situaţiei tensionate de la graniţa flancului estic al NATO dat fiind conflictul din Ucraina, informeazã AGERPRES.

În 28-29 iunie 2022, este organizat, în marja summitului, Forumul Public NATO, de către Institutul Regal Elcano, German Marshall Fund, Atlantic Council şi NATO. În cele două zile de discuţii, experţi invitaţi şi oficiali ai statelor Alianţei discută pe marginea provocărilor cu care se confruntă în prezent organizaţia.

Consiliul Nord-Atlantic, principalul for decizional pentru organizaţie, se întruneşte în cele două zile (29-30 iunie), agenda discuţiilor cuprinzând unele dintre cele mai importante subiecte pentru organizaţia nord-atlantică. Lucrările Consiliului Nord-Atlantic sunt conduse de secretarul generalul al organizaţiei, norvegianul Jens Stoltenberg.

Angajamentul comun pe termen lung de apărare a spaţiului nord-atlantic este reafirmat cu acest prilej de liderii statelor membre, urmând să fie pusă în discuţie consolidarea apărării comune prin măsuri de îmbunătăţire a prezenţei avansate pe flancul estic, în special ca urmare a ocupării Crimeii în 2014 de Federaţia Rusă şi pe fondul războiului din Ucraina. În prezent, peste 40.000 de soldaţi se află sub comandă directă a NATO, alături de facilităţi logistice aeriene şi maritime, existând în prezent dezbaterea posibilităţii extinderii acestui cuantum la peste 300.000 de soldaţi. Statele membre de pe Flancul Estic au cerut, în repetate rânduri, întărirea posturii avansate de apărare a Alianţei. Treptat, numărul grupurilor de luptă NATO a crescut, ajungând în prezent la opt astfel de dislocări care acoperă graniţa Alianţei de la Marea Baltică la Marea Neagră, indică www.nato.int.

Adoptarea Noului Concept Strategic al organizaţiei reprezintă una din principalele tematici ale reuniunii. Conceptul Strategic este documentul cel mai important al Alianţei în materie de politici directoare în planul apărării şi securităţii statelor membre ţinând cont de contextul mediului de securitate internaţional şi de ameninţările prezente la adresa organizaţiei ca entitate şi a statelor membre. Documentul recunoaşte peisajul internaţional cu care se confruntă organizaţia şi propune noi măsuri de răspuns pentru a face faţă spectrului de ameninţări şi vulnerabilităţi. În medie, de la încheierea războiului rece şi până în prezent, la o perioadă de 10 ani a fost adoptat un nou Concept Strategic, potrivit www.nato.int. Precedentul Concept Strategic al NATO, încă în vigoare, a fost adoptat la Lisabona în 2010. Conceptul Strategic de la Madrid va include perspectiva comună a statelor membre privind Federaţia Rusă şi provocările emergente ale actualului mediu internaţional de securitate, şi, pentru prima dată, privind poziţionarea faţă de China, conform www.nato.int.

Consolidarea ajutorului acordat Ucrainei pentru sprijinirea apărării sale, potrivit reglementărilor oferite de Carta Naţiunilor Unite, reprezintă, de asemenea, una din temele stringente ale summitului. Ajutorul vine ca urmare a pregătirii şi asistenţei acordate Ucrainei după anexarea Crimeei de Rusia în 2014. Pe fondul acordării ajutorului umanitar şi militar de la debutul conflictului în Ucraina, în februarie 2022, cu prilejul summitului, liderii NATO vor conveni cu oficiali ai Ucrainei asupra posibilităţii creşterii şi susţinerii pe termen lung a Kievului.

Relaţiile şi parteneriatele Alianţei constituie unul dintre subiectele importante ale reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, pentru prima dată participă la un summit al Alianţei şi lideri din Australia, Japonia, Republica Coreea şi Noua Zeelandă. Reconfirmarea sprijinului pentru Georgia şi statele partenere pentru consolidarea capabilităţilor şi întărirea rezilienţei lor se află în atenţia liderilor reuniunii. Politica ”Uşilor Deschise” a Alianţei este angajată în cadrul discuţiilor reuniunii cu prilejul discutării deciziilor istorice recente adresate de guvernele de la Helsinki şi Stockholm de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO.

Spectrul noilor ameninţări, incluzând atacuri cibernetice, terorism, impactul schimbărilor climatice asupra securităţii spaţiului nord-atlantic sau tehnologii perturbatoare, se află în atenţia liderilor NATO la summitul de la Madrid, prilej cu care se va discuta asupra Fondului privind Inovarea în cuantum de un miliard de euro şi despre Catalizatorul privind Inovarea în domeniul Apărării pentru spaţiul nord-atlantic, acestea din urmă pentru sprijinirea start-upurilor şi dezvoltarea soluţiilor de nişă hotărâtoare pentru provocările de securitate.

Liderii NATO vor discuta, cu acelaşi prilej, pe marginea relaţiei transatlantice, filonul principal al coeziunii Alianţei, şi a necesităţilor consolidării acesteia în sprijinul deplin al organizaţiei.

Pe lângă adoptarea Noului Concept Strategic, liderii NATO vor semna, la Madrid, declaraţia oficială a summitului care va include aspectele discutate şi deciziile comune asumate unitar.

Precedentul summit al Alianţei Nord-Atlantice a fost organizat la Bruxelles la 14 iunie 2021, iar în acest an, pe fondul atacului militar rus asupra Ucrainei, au fost organizate două reuniuni extraordinare la nivel înalt ale Consiliului Nord-Atlantic: la 25 februarie 2022, în format online, şi la 24 martie 2022, în format fizic la Bruxelles. Precedentul summit al NATO de la Madrid a avut loc la 8-9 iulie 1997, prilej cu care Alianţa şi-a reafirmat angajamentul pentru ”Politica Uşilor Deschise” prin invitarea pentru aderarea la organizaţie a trei state foste membre ale Tratatului de la Varşovia – Cehia, Polonia şi Ungaria. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: www.presidency.ro