SUA – Contaminarea cu microplastic, identificată în surse comune de apă subterană (studiu)

Un studiu efectuat la Universitatea Illinois a identificat fibre de microplastic, alături de o varietate de contaminanţi rezultaţi din gospodării, în două pânze freatice de pe teritoriul acestui stat american, relatează agenţia Xinhua, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la Reuniunea Consiliului JAI din 12 decembrie 2024, conform unui comunicat de presă: „Stimate ...
COMUNICAT DE PRESĂ, 6 decembrie 2024, emis de Curtea Constituțională a României: În ședința din data de 6 decembrie 2024, ...

O echipă de oameni de ştiinţă a colectat şaptesprezece probe de apă din puţuri şi izvoare, unsprezece dintr-un acvifer localizat într-un strat calcaros din apropiere de zona metropolitană Saint Louis şi şase dintr-un acvifer conţinând fisuri mult mai mici dintr-o regiune rurală din nord-vestul statului Illinois.

În urma analizelor s-a dovedit că toate probele, cu excepţia uneia, conţineau microparticule de plastic, concentraţia maximă observată fiind de 15,2 particule la litru, în cazul unui eşantion de apă dintr-un izvor din zona Saint Louis.

Cercetătorii au concluzionat că aceste concentraţii sunt comparabile cu cele observate în probele prelevate din ape de suprafaţă, din râuri şi pâraie din regiunea Chicago.

Alături de microplastic oamenii de ştiinţă au descoperit o diversitate de contaminanţi rezultaţi din produsele de curăţenie şi pentru îngrijire corporală, un indiciu potrivit căruia fibrele ar proveni din fosele septice ale gospodăriilor.

Este nevoie însă de numeroase alte cercetări pe acest subiect, după cum a declarat John Scott, cercetător la Centrul pentru Tehnologii Durabile din Illinois şi coautor al studiului.

Specialistul anticipează că poluarea cu microplastic, atât în apa de suprafaţă cât şi în cea subterană, va constitui o problemă mulţi ani de acum înainte. „Chiar dacă renunţăm la plastic azi, ne vom confrunta mulţi ani cu această problemă deoarece plasticul nu dispare niciodată”, a spus Scott.

„Se estimează că 6,3 miliarde de tone de deşeuri din plastic au fost produse din anii 1940, iar 79% din această cantitate se află acum în depozitele de deşeuri sau în mediul natural”, a adăugat cercetătorul.

„Ideea că aceste materiale sunt de unică folosinţă este atât de ciudată, ele fiind concepute să reziste pentru totdeauna”, a subliniat Scott.

Acviferele în formaţiuni calcaroase fisurate, o sursă de apă subterană, reprezintă 25% din cantitatea de apă potabilă disponibilă la nivel mondial.

Rezultatele studiului au fost publicate în cea mai recentă ediţie a jurnalului Groundwater.

Foto: pixabay.com
[the_ad id=”14304″]