Spotlight 2017: Expoziție gigant de peste 20 de instalații ale artiștilor români și internaționali la București

Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii, ajuns la a treia ediție și organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, a poziționat Bucureștiul în circuitul celor mai importante capitale europene care găzduiesc evenimente de acest gen, se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Conform sursei citate, între 20 și 23 aprilie, Calea Victoriei a fost transformată într-o expoziție gigant de cele peste 20 de instalații ale artiștilor români și internaționali, pe traseul dintre Muzeul Național de Artă al României și Splaiul Independenței.

„Vremea capricioasă din ultimele zile nu a reușit să țină la distanță publicul deja fidel al acestui festival, care an de an așteaptă cu nerăbdare evenimentul, devenit tradiție în peisajul bucureștean”, se spune în comunicat.

Potrivit ARCUB, ediția din acest an a reunit 21 de instalații de artă din cele 9 țări participante și a continuat cele două parteneriate internaționale strategice cu Festivalul Internațional din Berlin și Signal Festival din Praga, prezente cu instalații și proiecții din Austria, Slovacia, Finlanda și Germania.
„Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată de un spectacol de lumini, lasere, proiecții, acrobații și dans, într-un cuvânt Illuminaire, show-ul spectaculos al companiei austriece Phoenix Fire Dancers. Printre atracțiile celei de-a treia ediții a festivalului Spotlight se numără sesiunea de video-mapping de pe Muzeul Național de Artă al României, realizată în premieră de Maxin10sity, precum și jocul impresionant de lasere de pe clădirea CEC, realizat de artistul român Tom Brânduș”, se spune în comunicat.
Conform comunicatului, instalațiile care au stârnit în special interesul pasionaților de selfie-uri și care au adunat zeci de fotografii postate pe rețelele de socializare au fost uriașele litere volumetrice cu mesajul IUBESC, misterioasele siluete Guardians of time și Sitting guardians of time, ale artistului Manfred Kielnhofer, precum și ansamblul Monolith, adus din Cehia de Hiperbinary.

Printre clădirile reinventate cu ocazia acestui eveniment s-au numărat Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Hotelul Novotel, Cercul Militar Național, Grand Hotel du Boulevard, Clădirea CEC și clădirea Loteriei Naționale, care a găzduit o poveste de dragoste, ilustrată de Les Ateliers Nomad, se mai arată în comunicat.

Foto: AGERPRES