Spectacolul ”Soţii” despre Elena şi Nicolae Ceauşescu, în premieră absolută la Teatrul Odeon

Spectacolul „Gli Sposi”/”Soţii”, despre cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, va fi prezentat, la Sala Studio a Teatrului Odeon din Capitală, în premieră absolută, pe 22 decembrie, dată-simbol la care se marchează 30 de ani de la căderea regimului comunist, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Spectacolul este realizat de Teatrul Odeon în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoşani şi Asociaţia EUROPAEUS (Roma).

„Un bărbat şi o femeie. Persoane obişnuite, în România secolului XX. Ambii provin din mediul rural. Cei doi se regăsesc ca membri ai Partidului Comunist. Nimic nu pare să-i deosebească de ‘tovarăşii’ lor. În afara faptului că sunt mai prejos chiar decât colegii lor mediocri. Sunt făpturi fără strălucire într-o lume fără orizont. Pas cu pas, cuplul sângeros şi fără scrupule ajunge la vârful puterii în stat, cei doi devenind dictatori temuţi de popor, care îşi găsesc sfârşitul sub gloanţe, în faţa telecamerelor şi a lumii întregi”, se arată în prezentarea spectacolului.

Spectacolul este adaptat după un text al dramaturgului francez David Lescot, în traducerea scriitorului şi criticului de teatru italian Atillio Scarpellini, în cadrul proiectului european „Fabulamundi. Playwriting Europe – Beyond Borders”. Pe 30 noiembrie spectacolul a fost nominalizat la Premiul UBU, cea mai prestigioasă competiţie din lumea teatrului din Italia, la categoria „Cea mai bună adaptare după un text străin”.

După spectacol va avea loc o dezbatere cu publicul moderată de Mihaela Michailov, critic de teatru şi dramaturg.

Foto: www.teatrul-odeon.ro