Peste 20.000 de persoane au participat miercuri la celebra bătaie cu roșii Tomatina, un eveniment organizat anual în orașul Bunol din estul Spaniei, a cărui ediție în 2017 s-a desfășurat sub o supraveghere strictă a forțelor de securitate spaniole, la două săptămâni după atacurile teroriste din Catalonia, informează AFP și DPA, preluat de AGERPRES.
Peste 740 de polițiști, pompieri și agenți de securitate — cu 5% mai mult față de anul trecut — au monitorizat bătaia cu roșii din 2017, potrivit Primăriei din acest oraș, aflat la o distanță de câțiva kilometri față de Valencia.
Mai multe mașini de poliție au fost plasate la capătul străzilor înguste din oraș, împiedicând astfel orice vehicul să pătrundă în mulțimea de petrecăreți, veniți în Bunol pentru a participa la o bătaie cu tomate, ce a avut o durată de o oră.
„Dispozitivul a fost întărit și adaptat după atentatele” care au cauzat moartea a 16 persoane la Barcelona și Cambrils, a declarat în fața jurnaliștilor Juan Carlos Moragues, prefectul regiunii Valencia.
Semnalul de începere a petrecerii, ajunsă în acest an la cea de-a 72-a ediție și care revendică titulatura de „cea mai mare bătaie cu alimente din lume”, a fost dat la ora 09:00 GMT.
Timp de o oră, participanții, cei mai mulți purtând costume de baie și ochelari de înot, au aruncat cu roșii unii spre alții, acoperindu-se în cele din urmă din cap până în picioare cu un strat gros de pulpă de tomate.
Camioane speciale au adus aproape 160 de tone de „muniție” pentru cei aproximativ 22.000 de participanți, dintre care două treimi au fost cetățeni străini.
Bunol, un oraș cu aproximativ 10.000 de locuitori, limitează de câțiva ani accesul la această sărbătoare care atrage numeroși turiști din lumea întreagă, în special britanici, japonezi și americani.
Prezența la acest eveniment, declarat de interes turistic național începând din 2002, este cu plată — 10 euro cel puțin — pentru turiști și gratuită pentru locuitorii din Bunol, cu scopul de a limita numărul participanților.
Prima ediție a sărbătorii Tomatina a avut loc în 1945: o neînțelegere între locuitori, apărută cu ocazia unei sărbători a orașului, a degenerat într-o bătaie generală cu tomate, pe care rezidenții le-au luat de pe taraba unui vânzător de legume.
Dictatorul Francisco Franco a încercat să interzică sărbătoarea timp de peste un deceniu, înainte ca aceasta să fie în cele din urmă legalizată în anul 1957, precizează DPA.
Apoi, popularitatea sărbătorii Tomatina a crescut tot mai mult, iar peste 50.000 de vizitatori au început să vină în Bunol în anii următori. În cele din urmă, numărul participanților a fost plafonat la 22.000 printr-o decizie a autorităților locale în 2013.
Pentru a evita accidentările, organizatorii impun ca roșiile să fie mai întâi strivite înainte de a fi aruncate, slăbind astfel forța de impact a „proiectilelor”.
Succesul sărbătorii spaniole a inspirat organizarea unor evenimente similare în Columbia, Costa Rica, Chile și Statele Unite.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]