Spania ridică obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun

Spania ridică obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun

Purtarea măştii sanitare nu va mai fi obligatorie începând de miercuri, 8 februarie, în mijloacele de transport în comun în Spania, a anunţat marţi guvernul de la Madrid, ridicând astfel una dintre ultimele restricţii sanitare încă în vigoare în ţară, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

„Am aprobat un amendament la decretul” privind masca sanitară prin care „obligativitatea purtării acesteia în transportul public” este ridicată, a declarat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, la sfârşitul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.

„Intrarea în vigoare va avea loc de miercuri”, a adăugat ministrul care a salutat „stabilitatea situaţiei epidemiologice din ţară”.

Purtarea măştii sanitare va rămâne însă obligatorie în spitale, centrele de sănătate şi căminele de bătrâni.

Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în interior în aprilie 2022, însă masca a rămas obligatorie în transporturile publice (metrou, autobuz, trenuri etc.).

Aceasta măsură a fost întotdeauna respectată în ţară, care a fost grav lovită de primul val al pandemiei de COVID-19, în primăvara anului 2020.

Spania a fost chiar una dintre puţinele ţări care a reintrodus timp de câteva săptămâni, la sfârşitul anului 2021, obligativitatea purtării măştii în aer liber pentru a face faţă creşterii răspândirii variantei Omicron. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com