Spania: Rezultatele unei anchete privind 215 presupuşi pedofili din Biserica Catolică, transmise Vaticanului

Spania: Rezultatele unei anchete privind 215 presupuşi pedofili din Biserica Catolică, transmise Vaticanului

Rezultatele unei anchete realizate de cotidianul El Pais privind 251 de presupuşi pedofili din Biserica Catolică spaniolă au fost transmise Vaticanului, care a deschis anchete interne, potrivit unui articol publicat de ziar, relatează AFP, preluat de AGERPRES.

„Biserica a deschis o amplă anchetă, fără precedent în Spania, asupra a 251 de membri ai clerului şi a câţiva laici din instituţiile religioase acuzaţi de agresiune sexuală asupra minorilor, asupra cărora El Pais a investigat în ultimii trei ani”, scrie ziarul spaniol.

Aceste acuzaţii şi mărturii se referă la fapte petrecute între 1943 şi 2018 detaliate într-un raport predat papei Francisc pe 2 decembrie, a precizat cotidianul, care a publicat pe site-ul său primele date ale acestor cazuri.

În materie de agresiuni sexuale, anchetele bisericii sunt deschise şi realizate de la Vatican de către Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, care nu a putut confirma pentru AFP deschiderea anchetelor.

La rândul său, Conferinţa Episcopală spaniolă „şi-a reiterat interesul şi disponibilitatea de a desfăşura o anchetă asupra tuturor cazurilor de abuz” şi „încurajează toate victimele să depună plângeri”, într-un comunicat publicat.

Începând din 2001, Vaticanul a primit deja 220 de plângeri pentru agresiuni sexuale comise în Biserica spaniolă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Conferinţei Episcopale spaniole.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com