Spania: Principalele două partide separatiste catalane au convenit asupra unei coaliţii conduse de Puigdemont

Principalele două partide separatiste din Catalonia, JxCat (Împreună pentru Catalonia) şi ERC – republicanii de stânga -, au convenit să formeze o coaliţie de guvernare condusă de liderul catalan destituit Carles Puigdemont, autoexilat la Bruxelles după declaraţia unilaterală de independenţă la care Madridul a răspuns prin demiterea executivului, dizolvarea parlamentului de la Barcelona şi punerea sub tutelă a regiunii, transmite DPA, preluat de AGERPRES.

Acordul de coaliţie a fost încheiat între liderul JxCat, Carles Puigdemont, şi şefa ERC, Marta Rovira, marţi seară la Bruxelles, au relatat miercuri agenţia Europa Press şi cotidianul El Pais, citând surse din cadrul negocierilor.

Principalele două partide pro-independenţă, JxCat şi ERC, au obţinut 34, respectiv 32 de mandate, în urma alegerilor regionale de luna trecută, convocate de şeful guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, iar pentru o majoritate în viitorul parlament vor avea nevoie de sprijinul CUP (separatiştii antisistem, 4 mandate).

JuntsxCat şi ERC mizează pe sprijinul CUP, care urmează încă să-şi dea acordul pentru ca Puigdemont să devină şef al executivului catalan. Deputaţii CUP ar putea să dea undă verde coaliţiei şi prin abţinerea de la vot.

Carles Puigdemont şi patru foşti miniştri catalani se află în Belgia, în Spania fiind urmăriţi în justiţie pentru ‘răzvrătire împotriva statului, rebeliune, deturnare de fonduri publice şi nesupunere faţă de autoritate’.

Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]