Parchetul din Spania a cerut joi detenția preventivă împotriva a opt din cei 14 lideri catalani secesioniști, anchetați pentru rolul lor în eforturile ilegale ale Cataloniei de obținere a independenței, relatează Reuters și AFP, preluat de AGERPRES.
Ministerul Public a cerut detenție preventivă pentru vicepreședintele Oriol Junqueras și șapte din cei opt miniștri ai cabinetului catalan destituit care s-au prezentat în fața unui judecător de instrucție la Madrid.
Parchetul a recomandat ca al optulea ministru, Santi Vila, care a demisionat din guvernul catalan înainte de declarația unilaterală de independență de vineri și care de atunci a făcut apel la negocieri pentru găsirea unei soluții cu guvernul de la Madrid, să poată fi eliberat pentru o cauțiune de 50.000 de euro.
Fostul lider catalan Carles Puigdemont, aflat de luni în Belgia, și alți patru miniștri destituiți au refuzat să se prezinte în fața instanței.
Președintele parlamentului catalan, Carme Forcadell, doi deputați și trei membri ai biroului parlamentului au obținut o amânare a audierii lor până la 9 noiembrie, pentru a-și putea pregăti apărarea.
Procurorul General cere ca toți să fie inculpați pentru deturnare de fonduri publice, răzvrătire și rebeliune, ultimele două delicte fiind pasibile de pedepse maxime de 15 și respectiv 30 de ani de închisoare.
Ei sunt de asemenea acuzați că au încurajat „o mișcare de insurecție activă” în cadrul populației catalane pentru a ajunge la secesiune, ignorând toate deciziile justiției, inclusiv interdicția de a organiza referendumul de autodeterminare de la 1 octombrie.
Autoritățile catalane au afirmat că la acest scrutin tabăra favorabilă secesiunii a obținut 90,18% din voturi, la o rată de participare de 43%, în ciuda unei intervenții uneori violente a poliției pentru a opri votul.
Bazându-se pe aceste rezultate greu de verificat, autoritățile catalane au proclamat vineri independența ‘Republicii Catalane’. Câteva ore mai târziu, guvernul spaniol a preluat controlul asupra regiunii, a destituit guvernul acesteia și a dizolvat parlamentul, convocând noi alegeri la 21 decembrie.
De la Bruxelles, Carles Puigdemont a denunțat miercuri procesul din Spania, spunând că este unul ‘politic’, pentru a explica de ce nu va da curs convocării în fața judecătorului de instrucție.
Foto: AGERPRES
[the_ad id=”14304″]