Premiul Prinţesa de Asturias pentru Cercetare Ştiinţifică 2018, la care optează 38 de candidaţi de 17 naţionalităţi, se decernează miercuri în localitatea spaniolă Oviedo, unde membrii juriului sunt reuniţi de marţi pentru a decide câştigătorul, relatează EFE, preluat de AGERPRES.
„Avem candidaţi foarte buni din discipline ca fizică, chimie, biologie celulară sau neurologie, va fi un premiu foarte disputat”, a declarat matematiciana Clara Grima, membră a juriului înainte de începerea deliberărilor.
Este al şaptelea premiu care se acordă la cea de-a XXVIII-a ediţie a premiilor Prinţesa de Asturias după cele conferite lui Martin Scorsese (Arte), Alma Guillermoprieto (Comunicare şi Ştiinţe Umane), Amref Health Africa (Cooperare Internaţională), Reinhold Messner şi Krzysztof Wielicki (Sport), Fred Vargas (Literatură) şi Michael J. Sandel (Ştiinţe Sociale).
Anul trecut, Premiul Prinţesa de Asturias pentru Cercetare Ştiinţifică a fost acordat pentru colaborarea ştiinţifică a douăzeci de ţări în cadrul laboratorului LIGO şi celor trei fizicieni care au condus-o, Rainer Weiss, Kip S. Thorne şi Barry C. Barish. Premiul a fost acordat pentru contribuţii la detectarea directă a undelor gravitaţionale, pe care se bazează noua astronomie.
Observatorul interferometru laser de unde gravitaţionale, cunoscut sub acronimul LIGO, prilejuieşte colaborarea a o mie de oameni de ştiinţă de la zeci de colegii şi universităţi din peste douăzeci de ţări care lucrează pentru detectarea undelor gravitaţionale ce ar putea fi utilizate în explorarea legilor fundamentale ale gravitaţiei.
Cele opt premii Prinţesa de Asturias sunt atribuite anual unor personalităţi din domenii foarte diverse: arte, cooperare internaţională, ştiinţe sociale, comunicare, sporturi, cercetare ştiinţifică şi litere. Ceremonia de înmânare a premiilor Prinţesa de Asturias va avea lor în octombrie la Oviedo (norte), într-o gală solemnă prezidată de regii Spaniei
Fiecare premiu constă într-o reproducere a statuetei concepute de Joan Miro – simbol reprezentativ al premiului – un cec în valoare de 50.000 de euro, o diplomă şi o insignă.
Foto: Fundación Princesa de Asturias / Facebook
[the_ad id=”14304″]