Premierul spaniol în exercițiu, conservatorul Mariano Rajoy, a primit sâmbătă votul de încredere al Parlamentului pentru a forma un guvern minoritar, punându-se astfel capăt unei crize politice care durează de 10 luni, relatează agențiile internaționale de presă, conform AGERPRES.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Dar nici de această dată Rajoy nu a obținut majoritatea, el fiind însă învestit datorită prevederii constituționale în baza căreia la a doua rundă de vot se ia în calcul majoritatea simplă (mai multe voturi pentru decât împotrivă), nu majoritatea absolută.
Rajoy a primit 170 de voturi pentru, dintre care 137 ale Partidului Popular (PP), 32 ale liberalilor din Ciudadanos, un vot al unei deputate dintr-un partid regional din Insulele Canare. Împotrivă au votat 111 deputați, iar 68 s-au abținut.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
Parlamentul foarte fragmentat rezultat în urma alegerilor legislative din decembrie a condus la imposibilitatea constituirii unei coaliții majoritare, astfel că Regele Felipe a fost nevoit să convoace alegeri anticipate, scrutin desfășurat în luna iunie.
Deși Partidul Popular (PP) condus de Rajoy a ieșit pe primul loc, cum s-a întâmplat și în decembrie, nu a obținut nici atunci majoritatea, iar Partidul Socialist (PSOE) a blocat de fiecare dată în parlament reînvestirea liderului conservator.
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!
În final, pe fondul disensiunilor interne ce au culminat cu demisia lui Pedro Sanchez de la conducerea PSOE — el însuși a încercat în luna martie, fără succes, să treacă un guvern prin parlament —, socialiștii au decis săptămâna aceasta ca la a doua rundă de vot (la prima, desfășurată joi, Rajoy nu a primit votul legislativului) să se abțină, astfel încât liderul conservator să-și treacă guvernul pentru a se evita noi alegeri anticipate și riscul afirmării și mai puternice a stângii radicale Podemos, devenit deja al treilea partid al țării.
Totuși, socialiștii au avertizat că nu vor gira acest guvern după învestire, iar Pedro Sanchez și-a dat demisia și din parlament. Fostul lider socialist s-a împotrivit categoric reînvestirii lui Rajoy, imputându-i un mandat marcat de scandaluri de corupție și de creșterea inegalităților. De asemenea, mai mulți deputați socialiști nu au agreat decizia conducerii partidului privind abținerea la votul de sâmbătă, lucru ilustrat și de numărul abținerilor, unii dintre cei 85 de parlamentari socialiști votând și de această dată împotriva lui Rajoy, conform sursei citate.
Foto: 20minutos.es