Autorităţile din insula spaniolă La Palma au ordonat evacuarea cartierelor Tajuya, Tacande de Abajo şi partea din Tacande de Arriba (El Paso) care nu fusese deja evacuată din cauza unei erupţii vulcanice, au declarat vineri, 24 sept. 2021, serviciile de urgenţă, relatează Reuters, preluat de AGERPRES.
Autorităţile au ordonat iniţial locuitorilor acestor cartiere să rămână în case, dar s-a recurs la evacuare din cauza intensificării activităţii vulcanice, au spus sursele citate.
Pompierii din La Palma au primit ordin să se retragă din cartierul Todoque (Los Llanos de Aridane) din cauza intensificării exploziilor vulcanice, potrivit unui mesaj postat vineri pe Twitter.
”Ne-am retras din zonă din cauza intensificării unor fenomene explozive şi a creşterii materialului piroclastic şi a cenuşei”, a scris pe Twitter serviciul de pompieri.
Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Facebook