Între 26 iunie și 3 iulie, la Antequera-Malaga, în Spania, se vor desfăşura Campionatele Mondiale Universitare de Handbal, România fiind reprezentată atât la feminin, cât şi la masculin. În ambele reprezentative tricolore au fost convocaţi şi sportivi ploieşteni sau care evoluează la echipe din Ploieşti, conform Ziarul Prahova.ro.
Echipa României a fost repartizată în grupa Y la competiţia din Spania, urmând să joace, în ordine, cu India, Spania, Japonia. Primele două clasate se vor califica în semifinale, unde se vor încrucişa cu echipele situate pe primele două poziţii din grupa Z, din care fac parte formaţiile Rusia, Cehia, Polonia, Uruguay.
Lotul universitar feminin este alcătuit din următoarele jucătoare:
Elena Șerban, Denisa Dedu – portari; Alexandra Orșivschi, Cristina Florică, Alexandra Andrei, Gabriela Perianu, Mădălina Zamfirescu, Andreea Pricopi, Laura Popa, Patricia Vizitiu, Nicoleta Tudor, Cătălina Preda, Andreea Trăilă, Cristina Nan – jucătoare.
Lotul naţional universitar masculin al României este antrenat de Ion Mihăilă, iar printre jucătorii convocaţi de acesta pentru campionatul din Malaga se numără şi trei handbalişti ploieşteni, toţi din aceeaşi generaţie (1994), formaţi la Grupul Şcolar „1 Mai”, actuala secţie de la CSŞ Ploieşti, mai informează sursa citată.