Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, a câștigat turneul WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, duminică, 31 iulie, după ce a învins-o în finală pe americanca Madison Keys cu 7-6 (2), 6-3, conform AGERPRES.
Halep, care de luni va reveni pe locul al treilea în clasamentul WTA, s-a impus într-o oră și 15 minute în fața numărului 12 mondial.
Simona Halep a câștigat al 14-lea său titlu din carieră și al treilea din acest an. Titlurile Simonei la simplu sunt următoarele: 2013 — Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia, 2014 — Doha, București, 2015 — Shenzhen, Dubai, Indian Wells, 2016 — Madrid, București, Montreal.
Simona a mai jucat opt finale: 2010 — Fes, 2011 — Fes, 2012 — Bruxelles, 2014 — Madrid, Roland Garros, Turneul Campioanelor, 2015 — Toronto, Cincinnati.
Halep (24 ani) are 3-1 acum în meciurile directe cu Keys (21 ani), pe care a mai învins-o în 2014, în turul al doilea la Roma, cu 5-7, 6-0, 6-1, și anul acesta la Wimbledon, în optimi, cu 6-7 (7), 6-4, 6-3. Singurul succes al americancei s-a consemnat în 2014, în primul tur la Sydney, cu 6-1, 6-4.
În finala de la Montreal, Halep a început cu break, dar apoi meciul a fost echilibrat. Românca s-a desprins la 4-2, dar Keys a restabilit egalitatea și meciul a ajuns în tiebreak, unde Halep s-a impus categoric, cu 7-2.
Simona Halep a început în forță setul al doilea și a condus cu 3-0, iar apoi s-a mers cu serviciul, românca învingând cu 6-3.
Halep, finalistă anul trecut la openul canadian (care are loc alternativ, la Montreal și Toronto), a primit un cec de 497.700 dolari și 900 de puncte WTA, urmând să joace și finala de dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, conform sursei citate.